Preşedintele Iohannis va avea o întrevedere cu omologul său egiptean

0

Preşedintele Klaus Iohannis va avea sâmbătă consultări cu omologul său egiptean, Abdel Fattah El-Sisi, în marja participării la Summitul UE – Liga Statelor Arabe, care va avea loc la Sharm El-Sheikh, în Egipt, informează Administraţia Prezidenţială.

Potrivit sursei citate, cei doi oficiali vor evalua, cu prilejul întâlnirii, stadiul relaţiei dintre cele două ţări şi posibilităţile concrete de a dinamiza şi aprofunda cooperarea bilaterală, pe toate domeniile de interes comun, inclusiv în domeniul economic.

Dialogul la nivel înalt are loc în contextul în care, în perioada 26-28 februarie, se va desfăşura la Cairo a treia ediţie a Comitetului bilateral mixt de cooperare economică, ştiinţifică şi tehnică.

Consultările dintre preşedintele Klaus Iohannis şi preşedintele Abdel Fattah El-Sisi vor constitui un bun prilej pentru discutarea priorităţilor comune ale celor două ţări din perspectiva deţinerii de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, respectiv de către Egipt a Preşedinţiei Uniunii Africane.

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, duminică şi luni, la Summitul UE – Liga Statelor Arabe. Reuniunea va fi prezidată de preşedintele Egiptului, Abdel Fattah El-Sisi, şi de preşedintele Consiliului European, Donald Tusk.

Şeful statului va susţine o alocuţiune în sesiunea plenară a summitului, în care va prezenta viziunea României cu privire la cooperarea dintre ţările Uniunii Europene şi cele din Liga Statelor Arabe pentru găsirea unor soluţii comune la provocările actuale, precum şi la cele pe termen mediu şi lung. AGERPRES/(AS-autor: Florentina Peia, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea) 

Citeste continuarea pe Agerpres.ro

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata