Preţurile petrolului au scăzut miercuri cu aproape 3%

De Jurnalul Național Actuale Externe Utile 261 citiri
3 min citire

Preţurile petrolului au scăzut miercuri cu circa 3%, la noi minime ale acestui an, în tranzacţii volatile, după ce datele guvernamentale americane au arătat o creştere neaşteptat de mare a stocurilor de combustibili, alimentând temerile legate de cererea pe o piaţă deja speriată de o economie incertă, anunță Reuters.

Astfel că, contractele futures pentru petrolul Brent cu livrarea în februarie au scăzut cu 2,18 dolari, la 77,17 dolari pe baril, reprezentând o pierdere de 2,8%.

Preţul ţiţeiului american a coborât cu 2,24 dolari, la 72,01 dolari pe baril.

Ambele contracte de referinţă au încheiat tranzacţiile la noi minime ale acestui an.

 

 

Stocurile de produse distilate din SUA au înregistrat o creştere de 6,2 milioane de barili, conform Energy Information Administration, depăşind cu mult estimările pentru o creştere de 2,2 milioane de barili.

Stocurile de benzină au urcat cu 5,3 milioane de barili faţă de aşteptările pentru o creştere de 2,7 milioane de barili.

Creşterea stocurilor de combustibili a depăşit o reducere de 5,2 milioane de barili a stocurilor de ţiţei.

Institutul American pentru Petrol raportase o reducere a stocurilor de ţiţei de aproape 6,4 milioane de barili, conform unor surse din piaţă.

Acordând un anumit sprijin preţurilor, China a anunţat cele mai radicale relaxări ale regimului său anti-Covid-19 de la începutul pandemiei, în timp ce agenţia de presă RIA l-a citat pe ministrul adjunct de Externe al Rusiei spunând că Rusia este îngrijorată de creşterea numărului de petroliere în strâmtoarea Bosfor.

Importurile de ţiţei ale Chinei au crescut în noiembrie cu 12% faţă de un an mai devreme, până la cel mai ridicat nivel din ultimele 10 luni, indică datele.

Preţul petrolului Brent a încheiat tranzacţiile de marţi sub 80 de dolari pentru a doua oară în acest an şi a anulat câştigurile consemnate pe parcursul acestui an, care au ridicat preţurile circa de maximul istoric de 147 de dolari, în martie, după ce Rusia a invadat Ucraina.

Între timp, cel puţin 20 de petroliere care stau la coadă în largul Turciei se confruntă cu mai multe întârzieri pentru a traversa din porturile ruse de la Marea Neagră în Marea Mediterană, în timp ce operatorii încearcă să respecte noile reguli turceşti referitoare la asigurări, adăugate înainte de plafonarea preţului petrolului rusesc de către G7, au precizat marţi surse din industrie.