Primele imagini cu Sorin Blejnar de când a fost eliberat din închisoare

În luna mai a anului 2019, Curtea de Apel l-a condamnat pe Sorin Blejnar la 5 ani de închisoare într-un dosar de corupție. În primă instanță, Blejnar fusese condamnat la 6 ani de închisoare.

Astfel că, Blejnar a fost trimis în judecată în decembrie 2016 de DNA Ploiești pentru trafic de influență. Mai exact, procurorii DNA l-au acuzat pe Blejnar că în anul 2011 ar fi primit mită 12,5 milioane de lei de la un om de afaceri, pentru atribuirea unor contracte cu Fiscul.

Ar fi vorba de un comision de 20% din valoarea contractului atribuit de ANAF.

Conform procurorilor, Blejnar a folosit cinci firme fantomă pentru a scoate din bancă banii primiți mită.

Eliberat condiționat în luna octombrie a anului trecut, fostul șef al Fiscului a fost extrem de discret și nu a fost fotografiat sau filmat vreodată de presă în spațiul public, până acum, când a fost surprins de paparazzi Mediaflux.

Sorin Blejnar s-a întâlnit într-un local din zona Primăverii cu Viorel Comăniță, fostul șef al Vămilor din România și vechi prieten cu fostul șef al ANAF, şi cu Marius Mitruș, actualmente consilier la BNR și președinte la Regia Autonomă Monetăria Română, conform CV-ului postat pe linkedin.

Mitruș, fost ofițer SRI conform propriului CV, a fost numit în anul 2016, de către ministrul Energiei de la acea vreme, în consiliile de administratie ale Rompetrol Rafinare si Societatii de Administrare a Participatiilor in Energie (SAPE), companie in care statul roman, prin Ministerul Energiei, este actionar unic. Era deja administrator in SAPE, însă numai interimar. De data aceasta, a fost numit cu mandat..

Partea interesanta este ca SAPE, societatea in care era administrator Marius Mitrus, a fost desemnata de catre Ministerul Energiei să se ocupe de infiintarea unui fond de investitii, alaturi de kazahii de la Rompetrol, in baza controversatului memorandum semnat in 2013 si care a făcut obiectul unei anchete DNA.

În plus, tot în anul  2016, Sorin Blejnar era audiat la DIICOT, în calitate de martor, în dosarul Rompetrol 2, în care 14 persoane erau rmărite penal pentru manipularea pieţei de capital, delapidare, abuz în serviciu, evaziune fiscală şi spălare de bani, printre care şi foştii miniştri Dan Ioan Popescu, Mihai Tănăsescu, Sebastian Vlădescu şi Gheorghe Pogea.
Sursa: româniatv.net
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata