Procesele vegetative la culturile de câmp vor putea fi parcurse în condiţii bune, în perioada 18-24 decembrie

49

Administraţia Natională de Meteorologie estimează că condiţiile agrometeorologice prognozate pentru perioada 18 – 24 decembrie vor fi, în general, favorabile parcurgerii în bune condiţii a proceselor vegetative la culturile de câmp, în majoritatea regiunilor.

În intervalul analizat va predomina un regim termic al aerului mai ridicat decât în mod obişnuit, în majoritatea zonelor de cultură. Astfel, temperatura medie diurnă a aerului va fi cuprinsă între -2 şi 8 grade Celsius, abaterile termice pozitive fiind de până la 5 grade Celsius, în aproape toată ţara.

Temperatura maximă a aerului va oscila între un grad şi zece grade Celsius, în cea mai mare parte a teritoriului agricol, în timp ce minimele aerului se vor situa între -5 şi 5 grade Celsius, în majoritatea regiunilor.

La nivelul ţării, se întrevăd ploi locale, dar şi mixte (ploaie, lapoviţă şi ninsoare), însoţite de intensificări de scurtă durată ale vântului. Totodată, în zonele joase şi de luncă se va semnala ceaţă, asociată cu burniţă, iar izolat vor fi condiţii de producere a poleiului.

Din punct de vedere al condiţiilor agrometeorologice, prognoza de specialitate relevă faptul că, în cultura grâului de toamnă, aprovizionarea cu apă pe profilul de sol 0-100 cm, va prezenta valori satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime, în aproape toate zonele de cultură.

Conţinutul de umiditate din sol se va situa în limite scăzute şi deosebit de scăzute, seceta pedologică fiind moderată şi puternică, local în estul, sud-estul şi centrul Dobrogei, izolat sud-vestul Olteniei şi al Crişanei.

În acest condiţii, se vor putea parcurge în bune condiţii procesele vegetative la culturile de câmp, în majoritatea regiunilor, iar în zonele depresionare, ritmurile de creştere şi dezvoltare ale plantelor vor evolua în continuare mai lent.

În perioada de referinţă sub aspect fenologic, cerealierele de toamnă (orz şi grâu) se vor afla la răsărire, apariţia frunzei a treia şi înfrăţire (30-100%), pe aproape întreg teritoriul, cu o stare de vegetaţie a culturilor în general medie şi bună, respectiv medie şi slabă în semănăturile tardive şi pe suprafeţele agricole cu deficite de umiditate în sol.

La rapiţă se va semnala dezvoltarea aparatului foliar, plantele având în medie între 9 şi 13 frunze, în cea mai mare parte a ţării, iar speciile pomicole şi viticole îşi vor continua stadiul de repaus vegetativ, în majoritatea plantaţiilor.

Sursa: Agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata