Procurorii de la Parchetul Capitalei continuă protestul faţă de OUG 7

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti au decis, luni, continuarea protestului faţă de adoptarea OUG 7 privind legile justiţiei, până la sfârşitul lunii martie.

"Adunarea generală a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, întrunită la data de 11 martie 2019, a decis susţinerea poziţiei publice a Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii exprimată la data de 8.03.2019 cu privire la modalitatea de modificare a legilor justiţiei. În acest context, s-a decis şi menţinerea măsurii de suspendare a activităţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, cu excepţia cazurilor urgente, în intervalul 8,00 – 10,00, până la data de 31.03.2019", se arată într-un comunicat remis AGERPRES.

Anterior, procurorii de la Parchetul Capitalei au apreciat că modificările aduse legilor justiţiei prin ordonanţă de urgenţă, fără consultarea Consiliului Superior al Magistraturii şi a corpului de magistraţi, au un impact major asupra capacităţii Ministerului Public, în ansamblul său, de a-şi aduce la îndeplinire îndatoririle constituţionale. AGERPRES/(AS-autor: Eusebi Manolache, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)

Citeste continuarea pe Agerpres.ro

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata