Programul TechTalent Growth a fost extins

De Jurnalul Național Companii Tech 103 citiri
3 min citire




Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii (ANIS) a anunţat într-un comunicat de presă că pentru companiile de orice dimensiuni şi din domenii de activitate diferite pot înscrie proprii angajaţi la cursurile gratuite IT, derulate prin programul TechTalent Growth.

Astfel, „Începând de astăzi (marţi, 23 martie 2021, n.r.), la cursurile IT organizate de ANIS prin programul TechTalent Growth, companii din diferite domenii de activitate, indiferent de dimensiune, dar cu potenţial de inovaţie, îşi pot înscrie angajaţii pentru perfecţionare în următoarele domenii: programare (DevOps şi Java), web design, administrare de baze de date, DPO. Companiile care decid să înscrie angajaţi la cursurile IT gratuite trebuie să aibă sediul principal sau secundar din afara Bucureştiului şi a judeţului Ilfov. Participanţii la cursuri trebuie, de asemenea, să fie angajaţi cu contract de muncă, integral sau parţial la compania ce aplică la acest program”, precizează iniţiatorii programului.

Este cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Capital Uman, TechTalent Growth (POCU/464/3/12/128239) şi se derulează în perioada 2020-2021, dar înscrierile la cursuri se poate face doar până la finalul lunii aprilie an curent.

În acest sens, companiile pot selecta pentru angajaţii lor, unul dintre cele cinci cursuri disponibile în program, respectiv: Programare (DevOps şi Java), Baze de Date, Web design (toate la nivel avansat) şi un Curs de formare Data Protection Officer (DPO). Un angajat poate participa la un singur curs şi este încurajată participarea persoanelor cu vârsta de peste 55 de ani.

Toate cursurile, de certificate ANC, se desfăşoară online, fiind susţinute de formatori cu o vastă experienţă în traininguri şi cursuri IT. Participarea la cursuri este gratuită, toate costurile implicate fiind asigurate din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Capital Uman 2014 – 2020.

Aşadar, înfiinţată în anul 1998, ANIS reprezintă interesele companiilor IT româneşti şi sprijină dezvoltarea industriei locale de software şi servicii, creşterea atât a companiilor implicate în proiecte de externalizare, cât şi a celor care generează proprietate intelectuală, prin crearea de produse.

În contextul tehnologiilor, în cadrul ANIS sunt 140 de membri, atât companii mici, cât şi multinaţionale, firme cu capital românesc sau străin, cu sedii în toate marile centre IT din ţară, şi peste 41.000 de angajaţi.

Iar din punct de vedere financiar, cifra de afaceri generată de aceste companii se ridică la peste 3,6 miliarde de euro.