Proiectul de formare digitală şi evaluarea personalului din transportul naval

256

180.000 de milioane de euro sunt investiţi de Centrul Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale (CERONAV) care anunţă pregătirea etapelor de coordonare şi implementare a unui nou proiect finanţat din fonduri europene nerambursabile, derulat prin Programul Erasmus+, potrivit unui comunicat al instituţiei, transmis vineri AGERPRES.

Este vorba despre proiectul intitulat DERIN Digital Education Readiness in Maritime and Inland Navigation, care se va derula pe o durată de doi ani (1 martie 2021 – 28 februarie 2023).

„În urma unui riguros proces de evaluare, DERIN se numără printre cele cinci proiecte selectate pentru finanţare dintre cele treizeci de propuneri depuse. Proiectul a reunit un consorţiu alcătuit din şase ţări partenere (România, Bulgaria, Croaţia, Olanda, Letonia şi Estonia) care vor avea o contribuţie semnificativă în optimizarea formării digitale şi a evaluării personalului din transportul naval, printr-un nivel crescut de competenţe digitale ale profesorilor. Întrucât partea teoretică a instruirii este aproape complet disponibilă în format digital, proiectul DERIN se va concentra asupra instruirii practice, pentru ca măcar un anumit procent din aceasta să fie mutat în mediul digital”, a declarat Ovidiu Sorin Cupşa, director general CERONAV şi ambasador maritim IMO.

În contextul proiectului şi pe durata parteneriatului se vor deschide: o şcoală VET, trei centre de formare maritimă şi pe căi navigabile interioare, pe cont propriu sau ca parte a unor universităţi tehnice maritime, o instituţie de învăţământ şi cercetare care operează la nivel mondial şi o instituţie de învăţământ superior.

În plus, în activităţile acestui proiect, CERONAV va identifica oportunităţile de îmbunătăţire a capacităţilor instituţionale şi cooperarea transnaţională pe mai multe niveluri a instituţiilor VET, în vederea succesului educaţional şi recunoaşterii nivelului de calificare în interiorul şi peste graniţele naţionale, pentru a asigura accesul la instrumente şi tehnologii digitale pentru fiecare student sau formator.

Din punct de vedere financiar, valoarea proiectului DERIN se ridică la 179.995 de euro.

Actual, Centrul asigură pregătirea teoretică şi practică a personalului din sectorul maritim, fluvial, portuar şi industria offshore, în conformitate cu legislaţia naţională în domeniu, reglementările internaţionale şi standardele de instruire stabilite de diversele organisme de acreditare. Peste 90% din personalul pregătit în cadrul CERONAV este angajat de companiile de navigaţie din străinătate.

Sursa: Agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata