PSD îl ameninţă pe Iohannis cu o Ordonanţă de Urgenţă care să-i dea termen strict pentru numirea miniştrilor


Social-democraţii caută soluţii pentru deblocarea numirii miniştrilor Lia Olguţa Vasilescu şi Mircea Drăghici, la Dezvoltare Regională şi Transporturi. Astfel, Guvernul ar putea iniţia o Ordonanţă deUrgenţă prin care preşedintele să fie obligat să respecte un anumit termen, în privinţa semnării decretelor de numire în funcţie a miniştrilor, la remanierea Guvernului.

PSD vrea să îl oblige pe Klaus Iohannis să accepte propunerile de miniştri. Astfel, ar putea fi adoptată ordonanţă de urgenţă care să stabilească termenul în care preşedintele e obligat să ia decizia privind numirea miniştrilor.

”Va fi ordonanţă de urgenţă că dumnealui trebuie să respecte un termen. Dacă nu acceptă acel termen, vom merge la Curtea Constituţională”, a explicat Olguţa Vasilescu, la un post tv, duminică seara.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a confirmat intenţia PSD şi pare a fi de acord cu ea.

„Preşedintele trebuie să facă anumite lucruri. Noi, din păcate, suntem în acest blocaj de o bună bucată de vreme. Am mers la Curtea Constituţională. Sigur că, în condiţiile în care preşedintelui i se par insuficiente precizările din Constituţie şi, pe de altă parte, Curtea Constituţională dă nişte direcţii clare, nişte decizii foarte clare, probabil că se poate şi această completare cu o ordonanţă de urgenţă în care să se precizeze pentru fiecare decizie pe care trebuie să o ia preşedintele şi termenul”, a afirmat Tăriceanu, întrebat pe această temă.

Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat, duminică seara, după şedinţele partidului, că PSD va mai aştepta puţin pentru a vedea dacă preşedintele Klaus Iohannis spune de ce nu doreşte să-i numească pe Mircea Drăghici la…

Citeste continuarea pe Libertatea.ro

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata