PSD susține salarizarea concurențială a profesorilor.

De Jurnalul Național Actuale Educaţie Politică 228 citiri
3 min citire

Natalia Intotero (PSD), președinta Comisiei de învățământ din Camera Deputaților susține salarizarea concurențială a profesorilor, pentru a exista o competiție permannentă.

Astfel că, Natalia Intotero, membru PSD, susține salarizarea concurențială a profesorilor, pe bază de reușite. Aceasta a făcut mai multe declarații în acest sens în cadrul conferinței „Educația timpurie – o provocare pentru copiii din România”, organizată de Fundația World Vision România și Fundația OMV Petrom, care au lansat proiectul „Start în educație”.

„Nu este suficientă investiția doar în partea de infrastructură, ce înseamnă clădiri, construcții. Investiția în capitalul uman trebuie să fie în egală măsură o prioritate, inclusiv partea de salarizarea. Și pe partea de salarizare, știm cu toții, în momentul de față, undeva peste 50-60 % dintre cadrele didactice titulare în învățământ au vârsta de la 50 de ani spre înainte. Deci, să aducem cadre didactice bine pregătite.

Trebuie să avem o salarizare corespunzătoare, motivată, dar, în egală măsură, cred că ar trebui să ne gândim și la o salarizare concurențială, pe bază de reușite, astfel încât să existe o competiție permanentă”, a precizat Natalia Iototero.

De asemenea, aceasta susține că desființarea specializării de învățător din cadrul liceelor pedagogice nu ar trebui să fie un plan care să se concretizeze.

„Vreau să vă spun că, în urmă cu o săptămână, am participat la o întrunire a Asociației Naționale a Colegilor Pedalogice, care sunt îngrijorați de o posibilă diminuare a rolului colegiilor pedagogice. Din acest sens, vă spun, în calitate de absolvent al unui colegiu pedagogic, Școala Normală, mă rog, toate toate denumirile care au fost în timp, cred că rolul acestor instituții ar trebui dezvoltat, nu îngrădit”, a precizat Intotero.

Salariile profesorilor, majorate în 2023

În plus, Ligia Deca, ministrul Educației, a transmis că în acest an creșterile salariale ale profesorilor sunt moderate. În medie, salariile din învățământ vor crește cu 7% anul acesta.

„Nu sunt adeptul sporurilor, sunt adeptul, în schimb, al criteriilor de performanță, cum s-au introdus cele de la PNRR. În cazul în care ai performanță, vei primi o mărire de salariu. Eu aș introduce toate sporurile în salariul de bază”, spunea Marcel Ciolacu, în luna iunie a anului trecut.