Răzvan Cuc: Au fost închise 12 dosare în domeniul Transporturilor în mandatul României la Preşedinţia Consiliului UE

La nivelul Ministerului Transporturilor au fost închise 12 dosare în mandatul României la Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, a scris vineri seara ministrul Transporturilor, Razvan Cuc, pe pagina de Facebook.

"Astăzi, alături de doamna Viorica Dăncilă, prim-ministrul României şi colegii din Guvern am participat la gala organizată cu prilejul încheierii mandatului Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene. La finalul mandatului României la Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, în calitate de ministru al transporturilor, îmi exprim deplina satisfacţie că, din punct de vedere tehnic, România şi-a atins obiectivele propuse: au fost închise aproape 90 de dosare legislative europene importante, pe toate domeniile, dintre care 12 dosare la nivelul activităţii Ministerului Transporturilor", scrie ministrul Transporturilor.

Răzvan Cuc precizează că, timp de şase luni, România a avut un mandat echilibrat, responsabil, cu rezultate notabile, şi precizează, în context, că a fost un efort de echipă.

"Am demonstrat tuturor că mandatul României este un mandat de succes, fapt recunoscut de către toţi oficialii europeni. Succesul a fost rezultatul profesionalismului demonstrat de către toţi cei implicaţi din partea Guvernului României sau de la Reprezentanţa de la Bruxelles, de către echipele de experţi, de voluntarii implicaţi în acest proiect. La discuţiile cu omologii mei din Statele Membre toţi au ţinut să menţioneze progresele înregistrate într-o serie de dosare. Mulţi dintre aceştia au apreciat modul în care au fost organizate şi desfăşurate dezbaterile din perioada Preşedinţiei României la Consiliul UE", precizează ministrul citat. AGERPRES/(AS – autor: Andreea Marinescu, editor: Mariana Nica, editor online: Alexandru Cojocaru)

Citeste continuarea pe Agerpres.ro

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata