Reacţia PSD, după ce Iohannis a motivat refuzul numirii miniştrilor. Iordache: „Lia Olguța Vasilescu și Mircea Drăghici îndeplinesc condițiile legale”


PSD spune că Lia Olguţa Vasilescu şi Mircea Drăghici îndeplinesc condiţiile legale pentru a fi numiţi în funcţiile de miniştri la Dezvoltare Regională şi Transporturi, după ce preşedintele Klaus Iohannis a trimis motivarea refuzului de a semna decretele în cazul celor doi.
„Legea e foarte clară. Discutăm de Legea 90, cât și de Constituție. Cei doi colegi ai mei îndeplinesc condițiile cerute de lege. Este vorba de articolul 3 din Legea 90 privind organizarea și funcționarea Guvernului și de Art. 105 din Constituție care vizează incompatibilitățile. Dacă la primul refuz putem discuta de chestiuni de oportunitate, în urma deciziei CCR, președintele discută numai de legalitate. Și unul, și altul dintre colegii mei îndeplinesc condițiile cerute de lege, acelea care vizează cetățenia, domiciliul, cât și dosarul penal. Acest refuz este un refuz de formă, pe care președintele a înțeles să îl motiveze”, a spus Iordache, la Digi24.

Preşedintele Klaus Iohannis a motivat joi, 10 ianuarie, prin intermediul a două scrisori publice, de ce a respins cele patru propuneri ale premierului Dăncilă, Ilan Laufer, Mircea Drăghici şi Olguţa Vasilescu. În cazul acesteia, șeful statului a invocat lipsa de expertiză.
Citeşte şi: Durerea mamei care își caută băiatul dispărut acum 45 de ani: „Mă rog la Dumnezeu să mi-l arate în vis, viu sau mort. Dar eu cred că nu e mort”

Post-ul Reacţia PSD, după ce Iohannis a motivat refuzul numirii miniştrilor. Iordache: „Lia Olguța Vasilescu și Mircea Drăghici îndeplinesc condițiile legale” apare prima dată în Libertatea.ro.

Citeste continuarea pe Libertatea.ro

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata