Rectificarea bugetara arata dezastrul proiectelor din fonduri europene

Proiectele finantate din fonduri europene pierd cei mai multi bani, potrivit rectificarii bugetare. In total 1,8 miliarde de lei vor fi taiati de la proiecte FEN postaderare 2014-2020. De asemenea, Ministerul Fondurilor Europene pierde la rectificare 663 de milioane de lei de la proiectele cu finantare din fonduri externe nerambursabile, iar restul ministerelor pierd bani de la astfel de proiecte pe care si le-au asumat la inceputul anului, insa nu au dat drumul la finantari.
Ministerul Fondurilor Europene pierde la rectificarea bugetara 680 de milioane de lei. Din aceasta suma, de la proiectele cu finantare din fonduri externe nerambursabile se taie 663,2 milioane de lei. Propunerea de rectificare are in vedere gradul de executie al cheltuielilor pe primele 6 luni de 17,62%, media platilor lunare fiind de 65,46 milioane lei/luna, media ramasa de utilizat pe urmatoarele 6 luni, dupa rectificare, fiind de 195,34 milioane lei/luna.

La Ministerul Cercetarii au fost efectuate reduceri la proiecte cu finantare din Fonduri Europene Neramburasabile postaderare 2014-2020 in suma de 300 de milioane de lei.

Ministerul Economiei a reusit sa execute in primul semestru doar 0,1% din proiectele finantate din fonduri externe nerambursabile. Astfel, in urma unei executii dezastruoase, ministerul condus de Niculae Badalau pierde la rectificare 200 de milioane de lei de la proiectele cu finantare din fonduri externe nerambursabile.

Ministerul Transporturilor pierde 70 de milioane de lei din proiectele cu finantare din fonduri externe nerambursabile, iar proiectele de investitii finantate din fonduri rambursabile pierd 50 milioane lei.

In cadrul Ministerului Dezvoltarii, proiectele cu finantare din fonduri externe nerambursabile pierd 201 milioane lei, unde executia pe primul semestru raportata la prevederile anuale a fost de 26,8%.

sursa wall-street.ro

Sursa: Financiarul.ro.

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata