Robert Sighiartău – şeful de campanie al liberalilor pentru europarlamentare: Principalul nostru obiectiv va fi înfrângerea PSD

0 98

Secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, a fost desemnat luni şef de campanie al liberalilor pentru alegerile europarlamentare.

"PNL a luat decizia de a-l desemna în calitate de şef de campanie al partidului pentru alegerile pentru Parlamentul European pe secretarul general al partidului, Robert Sighiartău, care, cu siguranţă, va fi ajutat în acest demers temerar de întreaga echipă de conducere a PNL şi de mine personal", a anunţat preşedintele liberalilor, Ludovic Orban, la finalul şedinţei BPN al PNL.

Secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, a menţionat că principalul obiectiv al liberalilor la alegerile europarlamentare va fi înfrângerea PSD.

"Sunt onorat să accept această responsabilitate, mi-am asumat această poziţie pentru că eu cred în proiectul PNL pentru alegerile europarlamentare. PNL va fi primul partid care va merge în campania electorală şi le va spune românilor ce a făcut pentru ei. PNL are cei mai buni europarlamentari, PNL a fost singurul partid care a fructificat avantajele aderării la UE prin faptul că primarii PNL, administraţiile locale sunt cele care au atras cele mai multe fonduri europene şi sunt sigur, de asemenea, că vocea românilor, prin PNL, va fi respectată în continuare în Parlamentul European. De asemenea, PNL este principalul partid care poate înfrânge PSD la următoarele alegeri, PSD care este adversarul României europene. Principalul nostru obiectiv în aceste alegeri va fi înfrângerea PSD, care va culmina cu ieşirea din viaţa politică a lui Liviu Dragnea. Sunt sigur că PNL cu aleşii locali, cu membrii şi cu toată echipa, inclusiv cu susţinerea românilor, va reuşi în aceste alegeri europarlamentare să fie primul partid din România", a afirmat Sighiartău. AGERPRES/(A – autor: Dana Piciu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)

Citeste continuarea pe Agerpres.ro

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata