Români beți au distrus o biserică din Italia chiar în noaptea Învierii

Doi români au distrus o biserică din Cesena, Italia, chiar în noaptea de Înviere. Cei doi bărbați au săvârșit fapta teribilă în urma consumului de băuturi alcoolice, chiar după ce slujba de Înviere la care comunitatea de origine românească a participat, s-a încheiat

Cei doi bărbați beți au fost surprinși într-o înregistrare video amator. Aceasta arată exact actul de vandalism al românilor care au intrat și au dărâmat fără nici o constrângere suporturile pentru lumânări, au devastat câteva bănci, iar mai apoi, pentru a-și încheia dorința de a distruge biserica, au mers în fața altarului unde au nimicit și mobilierul utilizat la Slujba de Înviere.

În imaginile surprinse, sunt văzute steagurile României care au fost așezate de către credincioșii români care au venit pentru a sărbători Învierea Domnului. Cei doi indivizi beți au pășit în altar și au început să vandalizeze locul. Culmea, cei doi s-au și rănit în timp ce distrugeau biserica. Câțiva localnici au crezut că se confruntă cu un atac radical când au auzit de cele întâmplate, însă oficialii italieni le-au infirmat bănuielile.

”Doi români care erau băuți, au intrat în biserica Institutului dei Lugaresi din Cesena, după celebrarea Paștelui Ortodox. Au spart geamurile, câteva bănci și s-au tăiat. Dar extremiștii islamici nu au avut de-a face cu asta”, a declarat Marco Censi, directorul Insitutului dei Lugaresi.

Înregistrarea video respectivă a fost realizată de către unul dintre plițiștii italieni care a intervenit la fața locului, conform ziarului La Voce del Trentino. Celor doi bărbați le-au fost puse cătușele și au fost întinși pe iarbă, sub supravegherea polițiștilor. După ce s-a terminat incidentul, cei doi au fost duși la secție.

Sursa: observator.tv

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata