#Romania2019.eu/Al VIII-lea summit al Comitetului European al Regiunilor şi Oraşelor – în această săptămână, la Bucureşti

0 97

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat marţi că în această săptămână, în cadrul Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, are loc la Bucureşti al VIII-lea summit al Comitetului European al Regiunilor şi Oraşelor.

"Şi în această săptămână Guvernul organizează o serie de reuniuni importante în exercitarea mandatului Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene. Ministrul George Ciamba prezidează în aceste zile reuniunea informală a miniştrilor şi secretarilor de stat pentru afaceri europene, în cadrul căreia sunt abordate teme precum cadrul financiar multianual 2021-2027, politica de extindere şi viitoarea agendă strategică a UE. Mâine va avea loc la Bucureşti conferinţa 'Viitorul memoriei: Muzeul Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului în România'. Ne implicăm în continuare în combaterea rasismului, intoleranţei, xenofobiei, populismului, antisemitismului şi în descurajarea discursului bazat pe ură, pentru a transmite un mesaj ferm de respingere a oricăror forme de discriminare. De asemenea, în această săptămână găzduim la Bucureşti al VIII-lea summit al Comitetului European al Regiunilor şi Oraşelor", a spus Dăncilă la începutul şedinţei de Guvern.

Ea a adăugat că va continua activitatea şi la Bruxelles, unde ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, prezidează marţi lucrările Consiliului ECOFIN, iar ministrul Muncii, Marius Budăi, va conduce vineri lucrările Consiliului ocuparea forţei de muncă şi politică socială. AGERPRES/(A – autor: Dana Piciu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)

Citeste continuarea pe Agerpres.ro

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

x