#Romania2019.eu/Dăncilă: Industria auto este unul dintre pilonii pe care se bazează dezvoltarea economiei româneşti

0 120

Industria auto este unul dintre "pilonii" pe care se bazează dezvoltarea economiei româneşti, iar sectorul auto a fost "motorul ieşirii României din recesiune" după criza economică şi este astăzi "propulsorul creşterii şi dezvoltării economice naţionale", a declarat premierul Viorica Dăncilă.

"Europa trece prin schimbări majore care lansează noi provocări pentru întreaga comunitate europeană, economice, sociale, politice. Este datoria noastră, a tuturor, să acţionăm rapid şi cu determinare, să fim proactivi şi implicaţi, să lucrăm împreună pentru a păstra rezilienţa economiei europene şi, implicit, a industriei auto. Ne aflăm într-unul dintre cele mai importante centre economice ale ţării la a cărei dezvoltare sectorul auto a avut un rol determinant. Evenimentul de astăzi este organizat sub Preşedinţia rotativă a Consiliului UE la Craiova tocmai pentru a sublinia importanţa acestei industrii pentru România. După cum vedeţi, am adus astăzi cu mine un număr mare de miniştri pentru că am dorit să transmit un mesaj puternic din partea Guvernului. Am venit în mijlocul dumneavoastră pentru ca împreună să găsim noi soluţii şi programe reciproc avantajoase. Guvernul vă susţine să vă dezvoltaţi, dumneavoastră creaţi noi locuri de muncă şi generaţi creştere economică şi, implicit, o viaţă mai bună pentru români", a declarat Viorica Dăncilă, luni, în deschiderea Forumului Industriei Auto Europene 2019, eveniment desfăşurat în cadrul Preşedinţiei române la Consiliul UE.

Premierul a adăugat că sectorul auto înseamnă, nu doar în România, ci şi în întreaga Europă, "produse cu valoare adăugată mare în exporturi, factor esenţial pentru competitivitatea economiei", dar înseamnă, totodată, şi "locuri de muncă stabile, un model de adaptibilitate la schimbare, o pârghie de incluziune şi perfecţionare, o viaţă mai bună pentru cetăţeni".

"România, deţinătoarea…

Citeste continuarea pe Agerpres.ro

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

x