#Romania2019.eu/Dăncilă: Preşedinţia română a Consiliului UE va încerca să obţină un consens privind cadrul financiar multianual

Preşedinţia română a Consiliului UE va încerca să obţină un consens în rândul statelor membre cu privire la cadrul financiar multianual şi ia în calcul "paşi mărunţi, dar temeinici" în vederea acestui acord politic, a declarat Viorica Dăncilă, vineri, la Palatul Victoria, în cadrul conferinţei de presă susţinută alături de preşedintele CE, Jean-Claude Juncker.

Dăncilă a fost întrebată de jurnaliştii străini cum va fi abordată problema negocierilor privind cadrul financiar multianual, având în vedere că "fereastra legislativă" este destul de îngustă prin pierderea unui contributor net major, Marea Britanie, şi, de asemenea, cum va promova preşedinţia română, având ca obiectiv principal coeziunea la nivelul UE, în contextul în care anumite ţări au anunţat că refuză să contribuie mai mult pentru a acoperi "gaura" lăsată de Brexit.

"Ştiu că sunt opinii divergente legate de cadrul financiar multianual. În speech-ul meu chiar am reliefat faptul că, în funcţie de cum tratăm cadrul financiar multianual, acesta se va reflecta în politica de coeziune, politica agricolă comună, politici tradiţionale la nivelul UE. După cum ştim, la ultimul Consiliu European s-a hotărât ca în luna octombrie să avem un acord politic în ceea ce priveşte cadrul financiar multianual. Noi nu trebuie să aşteptăm luna octombrie, trebuie să luăm în calcul paşi mărunţi pe care să-i facem, dar temeinici, în vederea acestui acord politic", a afirmat Dăncilă.

Ea a subliniat că pentru România nu este important numai timpul în care va obţine acest acord politic, ci ceea ce conţine cadrul financiar multianual.

"Putem obţine un acord politic într-un timp mai scurt, dar să nu reflecte ceea ce noi ne dorim cu toţii, o politică de coeziune puternică, o politică agricolă comună puternică şi în care să regăsim şi celelalte politici, mă refer la politica de apărare, politica de migraţie, piaţa…

Citeste continuarea pe Agerpres.ro

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata