#România2019.eu/Ministrul francez al Afacerilor Europene, Nathalie Loiseau – în vizită în România, între 9 şi 11 ianuarie

0

Ministrul francez al Afacerilor Europene, Nathalie Loiseau, se va afla în vizită la Bucureşti între 9 şi 11 ianuarie şi va vorbi cu oficiali din ţara noastră despre summitul de la Sibiu şi despre susţinerea pe care Franţa o acordă preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene.

"Nathalie Loiseau, ministrul Afacerilor Europene, se află la Bucureşti între 9 şi 11 ianuarie, în contextul în care România deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Ministrul va fi primit de către premierul Viorica Dăncilă şi se va întâlni cu ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba", arată site-ul Ambasadei Franţei la Bucureşti.

Oficialul francez "va exprima susţinerea Franţei pentru o preşedinţie română de succes la Consiliul Uniunii Europene, care are pe masă mize majore", evidenţiază sursa citată.

"Preşedinţia română va trebui să finalizeze revizuirea regimului de azil european, ţinând cont de principiile de solidaritate şi responsabilitate şi să avanseze discuţiile pe tema bugetului Uniunii Europene în perioada 2021-2027, fiind atentă să concilieze politicile tradiţionale şi finanţarea noilor priorităţi", mai arată site-ul ambasadei Franţei.

De asemenea, potrivit sursei citate, Franţa se aşteaptă de la preşedinţia română să facă progrese în domenii precum Europa socială şi lupta împotriva terorismului.

"Doamna Loiseau va confirma autorităţilor române susţinerea Franţei în ceea ce priveşte pregătirea summitului de la Sibiu, pe 9 mai, când şefii a 27 de state membre, pe baza rezultatelor consultărilor cetăţeneşti ce au avut loc în aprilie în 27 de state membre, vor defini în linii mari agenda strategică a Uniunii Europene pentru 2019-2020. Ministrul Afacerilor Europene va sublinia, în contextul apropierii alegerilor europarlamentare, importanţa promovării proiectului european şi a valorilor europene comune", precizează ambasada.

Vizita ministrului vine…

Citeste continuarea pe Agerpres.ro

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata