#Romania2019.eu/ Mogherini: O ocazie să discutăm nu doar despre celebrarea Parteneriatului Estic, ci şi despre modul în care putem progresa

0

Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, Federica Mogherini, a declarat joi, înaintea reuniunii informale a miniştrilor afacerilor externe din UE (Gymnich), că această întâlnire reprezintă o ocazie bună pentru a discuta nu doar despre celebrarea Parteneriatului Estic, ci şi despre modul în care se pot realiza progrese.

"Vom începe discuţiile cu miniştrii pe tema Parteneriatului Estic. Este o prioritate importantă pentru Preşedinţia română. Este de asemenea o prioritate importantă pentru Uniunea Europeană în ansamblul său şi vom celebra în acest an zece ani de Parteneriat Estic, cu evoluţii pozitive pe care le-am constatat. Există de asemenea anumite dificultăţi care se menţin. Deci, va fi o ocazie bună pentru noi să discutăm nu doar despre modul în care celebrăm, ci şi despre cum putem face progrese în ce priveşte parteneriatul cu prietenii noştri estici", a arătat ea într-o declaraţie acordată presei.

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a făcut referire de asemenea la tema procesului de extindere.

"În ce priveşte Balcanii de Vest, încercăm să organizăm anumite evenimente. Avem o discuţie cu statele candidate şi încercăm să le încurajăm şi sperăm că Comisia Europeană va putea până la începutul lunii mai să ia o decizie despre politica de extindere", a spus el. AGERPRES/ (A – autor: Irinela Vişan, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)

Citeste continuarea pe Agerpres.ro

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close