#Romania2019.eu/ Reuniune a Grupului mixt de control parlamentar specializat al Europol – pe 24 şi 25 februarie, la Bucureşti

Reuniunea Grupului mixt de control parlamentar specializat (JPSG) al Europol se va desfăşura, în zilele de 24 şi 25 februarie, la Bucureşti, în contextul dimensiunii parlamentare a Preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene.

La reuniunea coprezidată de Oana Florea – şeful delegaţiei române la JPSG Europol şi de Claude Moraes – preşedintele Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) a Parlamentului European participă delegaţii parlamentare din toate statele membre UE şi din PE, conform unui comunicat al Camerei Deputaţilor, transmis joi AGERPRES.

Evenimentul va prilejui dezbateri asupra unor teme privind funcţionarea Agenţiei Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii (Europol), precizează sursa citată.

Potrivit comunicatului, la eveniment vor participa şi vor lua cuvântul reprezentanţi cheie ai Europol: Catherine De Bolle (director executiv), Victor Wili Apreutesei (preşedintele consiliului de administraţie) şi Wil van Gemert (director executiv adjunct, responsabil pentru operaţiuni). Se vor adresa delegaţilor şi Julian King (comisarul pentru Uniunea Securităţii), alături de reprezentanţi ai autorităţilor europene cu rol în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal, între care Francois Pellegrini (preşedintele Consiliului de cooperare), Giovanni Buttarelli (şeful Autorităţii Europene pentru Protecţia Datelor, prin videoconferinţă) şi Wojciech Wiewiorowski (adjunct al Autorităţii Europene pentru Protecţia Datelor).

În prima zi a reuniunii vor avea loc două întâlniri pregătitoare: cea a troicii prezidenţiale a JPSG Europol, formată din şefii delegaţiilor parlamentelor preşedinţiei actuale (română), anterioare (austriacă) şi următoare (finlandeză) şi a Parlamentului European şi cea a grupului de lucru constituit în vederea stabilirii modalităţilor de participare a Parlamentului danez la reuniunile JPSG.

A doua zi a…

Citeste continuarea pe Agerpres.ro

Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata