#Romania2019.eu/Tăriceanu: În urma noilor propuneri ale CE, bugetul Politicii Agricole şi al Politicii de Coeziune – sub presiune

0 85

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, prezent marţi la reuniunea interparlamentară dedicată Politicii Agricole Comune şi Politicii de Coeziune, a atras atenţia asupra faptului că, în urma noilor propuneri ale Comisiei Europene, bugetul alocat politicilor structurale tradiţionale se află sub presiune.

"Politica Agricolă Comună şi Politica de Coeziune abordează bunăstarea cetăţenilor şi sunt concepute pentru a combate apariţia divizărilor şi efectul de fragmentare între diversele regiuni ale UE. Cu toate acestea, în urma noilor propuneri ale Comisiei Europene, vedem că bugetul alocat politicilor structurale tradiţionale, care sunt menite să aducă valoare adăugată cetăţenilor noştri, se află sub presiune. Pe de o parte, bugetul alocat Politicii Agricole Comune în următorul Cadru Financiar Multianual este semnificativ mai mic decât cel actual, iar ponderea acestuia din bugetul total al UE scade la aproximativ 28,5%, în comparaţie cu 37% în Cadrul actual. Pe de altă parte, 'noul model de livrare', prezentat ca reformă de Comisia Europeană, a Politicii Agricole Comune post-2020 pare a fi ferm conectat cu noul Cadru Financiar Multianual 2021 – 2027", a precizat Tăriceanu, la reuniunea organizată de Camera Deputaţilor, în contextul dimensiunii parlamentare a Preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene.

Călin Popescu-Tăriceanu a spus că, ţinând cont de factorul de noutate şi reducerea bugetară avută în vedere, este utilă o dezbatere privind impactul acestor măsuri asupra siguranţei şi suveranităţii alimentare ale Europei, precum şi asupra echilibrului ecologic şi teritorial.

"În ceea ce priveşte Politica de Coeziune, o politică cu efecte pozitive apreciată de toate statele membre – de la frontierele mediteraneene până la cele estice ale Uniunii – Comisia a propus, de asemenea, o reformă cuprinsă în următorul buget pe termen lung al UE, care conduce în cele din urmă…

Citeste continuarea pe Agerpres.ro

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

x