Rovana Plumb: România participă activ la consolidarea proiectului european, inclusiv prin exercitarea mandatului preşedinţiei la Consiliul UE

România participă activ la consolidarea proiectului european, inclusiv prin exercitarea mandatului preşedinţiei rotative la Consiliul Uniunii Europene, a declarat, marţi, ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, într-o conferinţă de presă.

"În perioada următoare, în care ne vom ocupa deopotrivă de prezentul României, continuând să accelerăm procesul de absorbţie, dar şi în calitate de deţinători ai preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene, ne vom ocupa şi de viitorul comun al Uniunii Europene. Vom face tot posibilul ca, prin politicile promovate în mandatul de şase luni la preşedinţie, toate statele membre şi desigur şi România să poată avea o dezvoltare durabilă, o dezvoltare pe termen lung. România prinde viteză într-o Europă care trebuie să rămână cât mai unită. Vreau să vă asigur că, în ceea ce priveşte preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, România participă activ la consolidarea proiectului european inclusiv prin exercitarea mandatului preşedinţiei rotative, o preşedinţie a cărei agendă este orientată către cetăţeni!", a spus Plumb.

Rovana Plumb a subliniat, totodată, că Ministerul Fondurilor Europene are de gestionat pachetul de coeziune, iar România trebuie să aibă un rol de "facilitator de consens" pentru a avansa cu acest document.

"În ceea ce priveşte responsabilitatea Ministerului Fondurilor Europene, pe care îl conduc, acesta are de gestionat pachetul de coeziune, care înseamnă cinci regulamente, adică baza legislativă pe baza căreia vor fi absorbite şi atrase de către România fondurile europene după 2020, adică în exerciţiul financiar următor. Suntem pregătiţi, suntem ambiţioşi, dar şi realişti. Ministerul Fondurilor Europene lucrează, din punct de vedere tehnic, cu 60 de persoane, atât în România, cât şi la Bruxelles, pentru a avea o preşedinţie de succes şi sunt sigură că acest lucru va fi posibil. Vom face în aşa fel…

Citeste continuarea pe Agerpres.ro

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata