Salarizarea personalului plătit din fonduri publice

0

Curtea Constituţională a României urmează să discute pe 12 februarie sesizarea Guvernului asupra propunerii legislative pentru completarea articolului 38 din Legea-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, au precizat, miercuri, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.

Executivul semnalează în sesizarea de neconstituţionalitate asupra propunerii legislative pentru completarea articolului 38 alineatul (3) din Legea-cadru 153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, trimisă CCR pe 31 decembrie 2019, încălcarea prevederilor constituţionale privind principiul bicameralismului, în contextul în care propunerea legislativă respinsă de Senat a fost amendată de Camera Deputaţilor.

„Legea pentru modificarea şi completarea Legii-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a fost adoptată cu nesocotirea prevederilor art. 61 şi ale art. 75 din Constituţie, fiind încălcată competenţa primei Camere sesizate, Senatul, care nu a dezbătut textul şi soluţiile adoptate de Camera Deputaţilor. În forma adoptată, legea dedusă controlului de constituţionalitate nesocoteşte şi principiile constituţionale în virtutea cărora o lege nu poate fi adoptată de o singură Cameră, legea fiind, cu aportul specific al fiecărei Camere, opera întregului Parlament”, se explică în documentul transmis de Guvern.

Potrivit sesizării, iniţiativa legislativă, care implică cheltuieli bugetare, nu indică sursa de finanţare, conform articolului 138, alineatul 5 din Constituţie, fapt menţionat şi în punctul de vedere al Guvernului cu privire la acest proiect.

„Aplicarea reglementărilor incluse în iniţiativa legislativă generează un impact bugetar estimat la circa 4,4 milioane lei anual, determinat de majorarea drepturilor salariale aferente personalului Bibliotecii Naţionale a României şi Bibliotecii Academiei Române, şi circa 328 milioane lei anual, determinat de acordarea majorării de 20% pentru personalul nedidactic din învăţământ”, indică sursa citată.

Sursa: Financiarul.ro.

Sursa: Aici

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata