Senat: Reexaminarea legii privind prescrierea stării de incompatibilitate pentru persoanele aflate în funcţii publice, respinsă

0

Senatul a respins luni reexaminarea, ca urmare a deciziei de neconstituţionalitate a CCR, a propunerii legislative de modificare a Legii 161/2003, care prevede că faptele săvârşite de persoanele aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen de trei ani de la data săvârşirii lor.

Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de Cameră decizională, în mai 2018, această propunere legislativă, iniţiată de un grup de parlamentari PSD, care mai prevede că aleşii locali pot avea activităţi în domeniul privat, care nu sunt în legătură cu atribuţiile funcţiilor deţinute.

Preşedintele Klaus Iohannis a sesizat CCR, motivând că legea introduce posibilitatea pentru primari şi viceprimari, precum şi pentru primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti, dar şi pentru consilierii judeţeni sau locali de a exercita funcţii în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă cu atribuţiile exercitate de aceştia.

Curtea Constituţională a României a admis parţial, pe 4 iulie 2018, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra acestei legii.

Cererea de reexaminare va fi supusă dezbaterii şi Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz. AGERPRES/(AS – autor: Livia Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)

Citeste continuarea pe Agerpres.ro

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close