Senatul a adoptat proiectul privind OUG pentru modificarea legii alegerilor și a funcționării AEP

147

Senatul a adoptat tacit, luni, proiectul de lege care prevede modificarea legilor pentru alegerea președintelui României, a Camerei Deputaților și Senatului și modificarea funcționării AEP. Proiectul mai prevede măsuri pentru organizarea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2019.

Senatul a adoptat tacit Legea pentru aprobarea Ordonnței de urgență a Guvernului privind modificarea și completarea Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României și modificarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, precum și unele măsuri pentru buna organizare și desășurare a alegerilor pentru Președintele României din anul 2019.

Potrivit legii cu modificările și completările ulterioare, președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare din străinătate și locțiitorii acestora sunt desemnați de șefii misiunilor diplomatice sau ai oficiilor consulare, după caz, până la cel mai târziu cu 40 de zile sau înaintea datei votării.

Potrivit unui amendament admis de comisia juridică a Senatului și de Comisia pentru Administrație Publică, candidații independenți care participă la alegeri, beneficiază și ei de timpi de antenă la serviciile private de radio și televiziune, contracost.

În forma inițială a legii, doar partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, care participă la alegeri beneficiază de timpi de antenă, la serviciile private de radio si televiziune, contra cost.

Amendamentul a fost admis cu unanimitate de voturi de membrii Comisiei juridice.

Totodată, în cel mult 48 de ore de la data rămânerii definitive a candidaturilor, formațiunile politice care au propus candidați transmit Ministerului Afacerilor Externe, prin mijloace electronice, listele reprezentanților lor în secțiile de votare din…

Citeste continuarea pe News 24

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Consent management powered by Real Cookie Banner