Sibiul este singurul judeţ cu conducere militară la Direcţia de Sănătate Publică

De Jurnalul Național 224 citiri
2 min citire

Din luna noiembrie a anului trecut, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Sibiu are, conducere militară intermediară, fiind singurul asemenea caz din ţară, iar revenirea la conducerea civilă şi organizarea unui concurs pentru postul de manager depind de Ministerul Sănătăţii, a afirmat joi, ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă.

„În momentul în care primim de la Ministerul Sănătăţii (…) solicitarea să înceteze detaşarea domnului colonel, va înceta, nu avem niciun fel de problemă. (…) Noi, Ministerul Apărării Naţionale, nu am detaşat un cadru militar la conducerea DSP pentru că aşa am dorit noi, ci am făcut această detaşare la solicitarea autorităţilor locale şi a Ministerului Sănătăţii, oriunde în ţară”, a explicat Nicolae Ciucă.

În opinia ministrului Ciucă, pentru schimbarea din funcţia de director general al DSP Sibiu a medicului colonel Daniel Chelcea este nevoie fie ca autorităţile locale de la Sibiu să facă o solicitare la Ministerul Apărării Naţionale, fie ca Ministerul Sănătăţii să să ceară acest lucru.

În contextul dat, ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat, la finalul lunii iunie, la Sibiu, că va menţine în continuare conducerea militară la DSP.

DSP Sibiu este condusă în prezent de medicul militar Daniel Chelcea, numit interimar în această poziţie. Chelcea a fost directorul medical al Spitalului Militar de Urgenţă din Sibiu.

În luna februarie a acestui an, fostul preşedinte al filialei judeţene a USR Sibiu, consilierul judeţean Adrian Echert, a solicitat încetarea conducerii militare a DSP şi organizarea de concursuri „pe bune” în instituţii.

În prezent, rata de incidenţă cumulată la nivelul judeţului Sibiu este de 0,03/1000 de locuitori în ultimele 14 zile, conform datelor furnizate de Prefectură.




Poate Trump să redenumească Golful Mexic în Golful Americii?

Planul președintelui SUA de a modifica numele unei zone maritime stârnește controverse Președintele american Donald Trump a reiterat în discursul [...]

Injecțiile pentru slăbit ar putea preveni 42 de boli, inclusiv demența!

Medicamentele GLP-1RA ar putea avea beneficii extinse pentru sănătate Persoanele cu diabet care utilizează medicamentele incluse în injecțiile pentru slăbit [...]

Cum să-ți revii financiar după cheltuielile de sărbători

Sărbătorile de iarnă sunt un prilej de bucurie, întâlniri cu familia și prietenii, dar și o perioadă în care cheltuielile [...]

Horoscop financiar 2025. Ce se întâmplă pentru fiecare zodie în parte

Horoscop financiar 2025. Anul 2025 vine cu numeroase oportunități financiare, provocări și momente de reflecție pentru fiecare zodie. Fie că [...]