Un nou episod tensionat la vârful instituțiilor publice: liderul PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat că i-a cerut ministrului Transporturilor, Ciprian Șerban, să trimită o solicitare oficială către premierul Ilie Bolojan pentru demiterea directorului Autorității pentru Reformă Feroviară, Mihai Barbu, aflat sub control judiciar într-un dosar DNA.
Sorin Grindeanu cere demiterea urgentă a șefului ARF
Astfel, „I-am cerut ministrului Transporturilor să trimită o adresă primului ministru prin care să ceară demiterea directorului Autorității pentru Reformă Feroviară, Mihai Barbu. Eu mă aștept să se întâmple foarte repede. Este o chestiune care trebuia să se întâmple săptămâna trecută, dar după cum știți este o decizie care aparține primului ministru. Va face o cerere ministrul Transporturilor pentru a cere demiterea domnului Mihai Barbu”, a declarat Grindeanu.
Directorul ARF a fost plasat sub control judiciar de procurorii DNA
Mihai Barbu, care conduce Autoritatea pentru Reformă Feroviară și este totodată președintele filialei județene Vaslui a PNL, a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile începând cu 6 noiembrie, fiind acuzat că și-ar fi folosit influența politică pentru a interveni în favoarea afaceristului Fănel Bogoș.
Din informaţiile Direcției Naționale Anticorupție, anchetatorii susțin că Barbu ar fi intermediat întâlniri ale lui B.F. cu înalți funcționari ai statului, cu directorul ANSVSA și cu oameni politici, exercitând în același timp presiuni asupra conducerii ANSVSA. Scopul acestor demersuri ar fi fost facilitarea obținerii sumei de aproximativ 3 milioane de euro dintr-un dosar de despăgubiri depus la DSVSA Vaslui.
Astfel, „În scopul facilitării obţinerii pentru inculpatul B.F. a sumei de aproximativ 3.000.000 de euro de la D.S.V.S.A. Vaslui (…) inculpatul Barbu Mihai şi-ar fi exercitat influenţa şi autoritatea politică pentru intermedierea unei întâlniri (…) şi, totodată, ar fi exercitat presiuni asupra directorului A.N.S.V.S.A.”, precizează procurorii, citați de News.ro.
Aceleași surse arată că Barbu i-ar fi promis afaceristului că va încerca să determine anularea măsurilor luate împotriva fermelor sale sau, dacă acest lucru nu este posibil, va face demersuri pentru schimbarea din funcție a directorului DSVSA Vaslui.
Care sunt obligațiile impuse sub control judiciar
Pe durata măsurii preventive, Mihai Barbu este obligat să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat, să nu părăsească România fără acordul procurorilor și să evite orice contact, direct sau indirect, cu persoanele menționate în ordonanță. El nu poate exercita funcția de președinte al filialei județene Vaslui a unui partid politic, însă interdicția nu vizează în mod explicit funcția de președinte al ARF.
