Spotify ajunge la 100 de milioane de abonați plătitori

0

Serviciul suedez de streaming muzical este primul care ajunge la pragul de 100 de milioane de utilizatori care plătesc. Primul trimestru al anului a adus o creștere anuală a numărului de abonați plătitori de 32% pentru Spotify, serviciu care oferă și o versiune gratuită, ce oferă mai puține facilități și include reclame.

Spotify are acum 217 milioane de utilizatori, dintre care 100 de milioane au ales versiunea Premium. În această cifră sunt incluși și cei 2 milioane de utilizatori indieni pe care Spotify i-a atras din luna februarie, când a intrat în India. Principalul său competitor, Apple Music, se află la mare distanță în spate, cu 50 de milioane de abonați.

Serviciul celor de la Apple, care nu dispune de o versiune gratuită, stă mai bine în Statele Unite, unde numără 28 de milioane de abonați față de 26 de milioane pentru Spotify Premium.
Spotify se așteaptă ca numărul total al abonaților să ajungă până la sfârșitul acestui an la 222 – 228 de milioane de abonați, iar numărul celor care plătesc să crească la 107 – 110 milioane. Mai nou, pare să se concentreze pe podcast-uri, după ce a achiziționat deja mai multe companii producătoare de podcast-uri în ultimele luni.

Mai vor să dezvolte un model de monetizare pentru podcast-uri care include măsurători și rapoarte mai detaliate pentru creatorii de conținut. Nu este exclus ca Spotify să le permită acestora să includă reclame în podcast-uri. Dar Spotify încă pierde bani, înregistrând în primul trimestru o pierdere de 142 de milioane de euro, care este totuși mai mică decât pierderea de 169 de milioane de euro înregistrată în urmă cu un an.

sursa profit.ro

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata