Statele Unite ale Americii îşi doresc o Românie puternică economic

0

Fără stabilitate şi stat de drept nu există evoluţie, iar Statele Unite ale Americii îşi doresc o Românie puternică economic în rolul de cel mai bun partener, declară noul ambasador al SUA la Bucureşti, Adrian Zuckerman, într-un interviu acordat AGERPRES.

Adrian Zuckerman abordează în interviu perspectivele cooperării bilaterale, dar şi propria experienţă legată de România. Născut la Bucureşti, Zuckerman şi-a construit o carieră în SUA şi vorbeşte despre modul în care el percepe evoluţia României, de la comunism la stat de drept şi democraţie.

„Am părăsit România când aveam nouă ani. Am mers în Italia, unde am stat aproximativ nouă luni, până în mai 1966, când ne-am mutat în Statele Unite ale Americii, New Haven, Connecticut. Ambii mei părinţi erau medici şi am început o nouă viaţă în New Haven, în Statele Unite ale Americii”, povesteşte noul ambasador.

El subliniază că experienţa unui regim totalitar nu poate fi transmisă complet celor care nu au trăit asemenea evenimente.

„Oameni care nu au avut experienţa durerii, a greutăţilor şi a condiţiilor dezastruoase cauzate de un regim comunist nu pot percepe în totalitate cum este să ai controlul unui asemenea regim într-o ţară. Eu şi familia mea am trăit această experienţă, mulţi emigranţi din România în SUA înţeleg asta şi toţi m-au rugat să explic mai multor oameni din America şi altora care poate nu au trăit aşa ceva”, mărturiseşte Adrian Zuckerman.

Ambasadorul SUA îşi exprimă aprecierea faţă de parcursul ţării noastre în ultimii 30 de ani şi evidenţiază că „fără stabilitate şi stat de drept nu se poate mişca nimic”.

AGERPRES: Excelenţă, numirea dumneavoastră ca ambasador al SUA în România este, într-o anumită măsură, o întoarcere acasă, în ţara unde v-aţi născut. Potrivit prezentării dumneavoastră publice, aţi părăsit România la 10 ani. Puteţi să îmi daţi câteva detalii despre…

Sursa News 24

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata