Suciu: În termen foarte scurt lansăm licitaţia pentru proiectare şi execuţie la patinoarul din Târgu Mureş

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, vicepremierul Daniel Suciu, a anunţat, joi, că într-un termen foarte scurt Compania Naţională de Investiţii va lansa licitaţia pentru proiectare şi execuţie pentru finalizarea lucrărilor la patinoarul acoperit din Târgu Mureş, începute în anul 2007 însă nefinalizate, deşi în acest obiectiv s-au investit circa 7,5 milioane de euro.

"Deja se lucrează la DALI pentru restul de executat, am şi demarat această operaţiune, e preluată de către Compania Naţională de Investiţii. Se lucrează la documentaţie astfel încât în termen foarte scurt vom lansa licitaţia pentru proiectare şi execuţie, le vom face la comun ca să câştigăm timp. Practic patinoarul va fi una dintre cele mai moderne investiţii, va putea deveni o a doua sală polivalentă, pe suprafaţa de gheaţă se poate pune o podea fără să afecteze gheaţa, astfel încât să se poată practica şi alte sporturi (…) Cel mai devreme în toamna acestui an, cel mai târziu în primăvara anului viitor – dar nu pot să garantez – încep lucrările pentru restul de executat de 15%. Am preluat – mă refer la minister şi la CNI – am evaluat lucrările care trebuie să fie executate, aceste lucrări le vom scoate la licitaţie, pe noi ne interesează foarte mult ca după 10 ani acest patinoar să fie redat publicului", a arătat Daniel Suciu.

Primarul din Târgu Mureş, Dorin Florea, a arătat că municipalitatea a discutat intens cu Ministerul Tineretului şi Sportului şi s-a arătat dispusă să preia patinoarul pentru a finaliza lucrările, însă este încântat că CNI va finanţa finalizarea lucrărilor.

"Suntem pregătiţi să preluăm şi, în acelaşi timp, rămânem în dialog cu Ministerul Sporturilor, pentru că ne interesează statutul Târgu Mureşului de acum încolo. Având patru săli polivalente, având aproape toate ramurile sportive, e posibil să se desfăşoare aici activităţi…

Citeste continuarea pe Agerpres.ro

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata