Sunt suspiciuni că activitatea olandezului s-a desfășurat pe mai multe județe

 Procurorul general, Bogdan Licu, a declarat marți că Parchetul General a preluat dosarul morții Adrianei deoarece există suspiciuni potrivit cărora activitatea olandezului s-ar fi desfășurat pe raza mai multor județe, subliniind că bărbatul a fost de cel puțin patru ori în România.

„Începând de ieri (luni, n.r.) am dispus preluarea cauzei la Parchetul General pentru că există elemente, suspiciuni că activitatea infracțională a acestui individ s-a desfășurat pe raza mai multor județe și necesită o mobilizare mai amplă la nivelul țării”, a declarat Bogdan Licu.

Procurorul general nu a putut preciza dacă mai există alte victime sau complici ai olandezului, însă trebuie verificate toate pistele.

„După cum ați văzut el a fost de cel puțin câteva ori în țară. (…) Noi știm acum patru, s-ar putea să fi fost mai multe, de mai multe ori nu știm”, a spus Licu.

Întrebat cum poate fi explicată prezența bărbatului în Dâmbovița, Licu a răspuns: „Nu știm, a fost în multe locuri din țară, v-am spus, noi acum desfășurăm niște activități complexe. Să știți că e o activitate foarte laborioasă cea care se desfășoară, ieri s-a emis un ordin european de anchetă, apelăm la colegii din Olanda care ne sprijină și sunt foarte deschiși colaborării cu noi și repet trebuie să verificăm absolut toate pistele”.

IGPR a precizat oficial, luni, că olandezul bănuit că ar fi omorât-o pe Adriana, fetița de 11 ani…

Continuarea Aici

Sursa: SuperLifestyle.ro

Sursa

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata