Tăriceanu, despre Meleşcanu la şefia Senatului: Am asistat la o încercare disperată a doamnei premier Dăncilă de a ataca ALDE

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că nominalizarea lui Teodor Meleşcanu de către social-democraţi pentru funcţia de preşedinte al Senatului a fost o încercare a premierului Viorica Dăncilă de a "rupe" ALDE, de unde ar fi urmat să plece către PSD alţi 15 senatori şi deputaţi.

Tăriceanu a declarat marţi, într-o emisiune la Antena 3, că nominalizarea lui Meleşcanu nu poate fi acceptată politic de către de ALDE, în contextul în care partidul nu mai este partenerul de guvernare al PSD.

"Este un moment aş spune stânjenitor pentru unii dintre noi, întrucât colegul nostru, domnul Meleşcanu, a venit cu o propunere de a fi numit în funcţia de preşedinte al Senatului din partea PSD, dar în contul ALDE. Am discutat cu colegii dacă o astfel de formulă poate să fie acceptată. Nu poate politic să fie acceptată, pentru că ea ar crea nişte ambiguităţi, pe care vrem să le evităm în mod clar, de o continuare a asocierii noastre în actul de guvernare cu PSD şi prin urmare, de aceea astăzi, conform şi regulamentului de funcţionare al Senatului, Biroul Politic Central al ALDE a luat hotărârea să îl propună pentru funcţia de preşedinte al Senatului pe colegul nostru Iani (Ion – n.r.) Popa", a precizat liderul ALDE.

Acesta a subliniat faptul că prin această nominalizare s-a dorit doar "ruperea" ALDE.

"Am asistat în mod evident la o încercare disperată a doamnei premier Dăncilă de a ataca ALDE, de a rupe partidul şi de a veni cu această formulă care ar fi trebuit să însemne un cântec de sirenă şi pentru alţi colegi care, eventual, să îl urmeze pe domnul Meleşcanu. Erau calcule care indicau că domnul Meleşcanu, calcule la PSD, ar fi urmat să fie însoţit de un număr de senatori şi deputaţi, aproximativ 15", a adăugat Tăriceanu.

În opinia sa, Viorica Dăncilă este înconjurată de consilieri care o împing să facă tot felul de greşeli, deşi despărţirea ALDE…

Citeste continuarea pe Agerpres.ro

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata