Tăriceanu: Mihnea Constantinescu a fost un om care întruneşte definiţia profesionalismului şi a bunului-simţ deopotrivă

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a transmis duminică un mesaj de condoleanţe la moartea diplomatului Mihnea Constantinescu, în care a afirmat că fostul ambasador a fost "un om care întruneşte definiţia profesionalismului şi a bunului-simţ deopotrivă".

"Cu mare tristeţe am aflat că s-a stins din viaţă Mihnea Constantinescu. Am pierdut azi nu doar un fost colaborator, ci şi un apropiat prieten. Am avut onoarea de a lucra, de a împărtăşi gânduri şi opinii împreună. A fost un om care întruneşte definiţia profesionalismului şi a bunului-simţ deopotrivă, având o contribuţie importantă la toate dosarele care vizau România. Era persoana pe care te puteai baza în orice moment", a declarat Tăriceanu, într-un mesaj postat pe Facebook.

Preşedintele Senatului a subliniat faptul că Mihnea Constantinescu a fost unul dintre cei mai respectaţi diplomaţi români, "reprezentând cu demnitate România în toate funcţiile deţinute".

"Este o veste tristă pentru tot corpul diplomatic, pentru că Mihnea Constantinescu a fost un om de o mare calitate profesională, echilibru şi un mare patriot. Sincerele mele condoleanţe familiei sale. Dumnezeu să îl odihnească în pace!", a mai scris Tăriceanu în postarea sa.

Ambasadorul Mihnea Constantinescu a încetat din viaţă la 57 de ani, într-un spital din Nisa. AGERPRES/(AS – autor: Mirela Bărbulescu, editor: Antonia Niţă, editor online: Irina Giurgiu)

Citeste continuarea pe Agerpres.ro

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata