Robotiștii români participă la un schimb de experiență educațional în Paris

0

Sursa: Financiarul.ro.

Robotica le deschide tot mai multe uși elevilor din programul BRD FIRST Tech Challenge Romania! Asociația „Nație Prin Educație”, cea care implementează programul în țara noastră, și partenerul francez American School of Paris vor desfășura în cadrul Sezonului România – Franța proiectul „Robotica, un nou sport de echipă”.

În cadrul acestui schimb educațional, cele două țări partenere vor organiza atât demonstrații și workshop-uri de robotică, cât și vizite în centre universitare și hub-uri tehnologice. Tot acest schimb de experiență, sponsorizat de BRD Mindcraft, urmărește dezvoltarea ideilor din domeniul roboticii și a abilităților de lucru în echipă și a creativității participanților.

În perioada 9 – 13 ianuarie, cinci echipe din programul BRD FIRST Tech Challenge Romania (din Deva, Arad, Baia Mare, Beclean și Focșani) se află la Paris, unde vor avea parte de experiențe una și una. O vizită la Ambasada României în Paris, activități educaționale la American School of Paris, o vizită la Strate School of Design, o întâlnire cu cei de la „association CALIBAN”, o vizită la ENSTA ParisTech, prestigioasă universitate tehnică, una la Station F, cel mai mare campus de start-up-uri din lume, și una la Orașul Științei și al Industriei din Paris se află în programul pe care îl au elevii români în capitala Franței.

Toată experiența acumulată le va fi de folos în timpul celui de-al treilea sezon desfășurat în România al celebrei competiții internaționale de robotică. Odată cu începutul anului, cei peste 2000 de elevi înscriși în BRD FIRST Tech Challenge Romania au intrat pe ultima sută de metri a competiției.

Luna februarie este una decisivă pentru adolescenții pasionați de educația STEM, pentru că atunci vor fi organizate regionalele de calificare pentru Campionatul Național de Robotică. Finala Națională are loc între 22 și 24 martie, la Sala Polivalentă din București, iar primele patru echipe vor pleca în Detroit, S.U.A., la Finala Mondială.

Citeste si
loading...

Scrie un comentariu

Adresa de mail NU va fi publicata.