Toate librăriile fizice Amazon Books și magazinele Amazon 4-star şi Amazon Pop Up se închid

De Bianca Ion 326 citiri
3 min citire
amazon-prime-day

Mișcarea momentului făcută de Amazon în plin război.

Conform ultimelor informații, toate librăriile fizice Amazon Books și magazinele Amazon 4-star şi Amazon Pop Up se vor închide. Ce explicații are compania?

Vești de ultim moment pentru clienții Amazon. Compania anunță că va închide toate librăriile fizice Amazon Books, dar şi magazinele Amazon 4-star şi Amazon Pop Up, care vând o varietate de produse electronice şi alte articole, anunţă CNBC.

Conform sursei citate, decizia luată va afecta 68 de magaizne atât din SUA, cât și din Marea Britanie. În ceea ce privește data oficială la care magazinele se închid, Amazon menţionează că aceasta variază în funcție de locație. Pe de altă parte, compania a mai spus că îi va ajuta pe toți angajații afectați de această măsură să găsească noi locuri de muncă într-un alt domeniu al companiei.

De cealaltă parte, în cazul angajaților care nu vor dori să mai rămână în companie, Amazon transmite că aceștia vor primi totuși indemnizație. Înainte de anunțul oficial făcut de Amazon Reuters nota în urmă cu ceva timp o știre despre închiderea magazinelor fizice.

Cum explică Amazon decizia luată

Acest lucru venea în situaţia în care treptat, Amazon a lansat o serie de concepte concrete, de la supermarketuri la magazine cu amănuntul care oferă electronice marca Amazon, cum ar fi tabletele Fire şi difuzoarele inteligente Echo.

Simultan magazinele 4-star, mai ales, au încercat să îmbine operaţiunile Amazon în magazin şi offline, prezentând produsele cele mai vândute în magazinul său web. De cealaltă parte, unitatea de magazine fizice a Amazon a avut un decalaj considerabil al afacerii sale de vânzare cu amănuntul în ultimii ani.

Concret, făcând o comparație cu anul 2018, adică cu un an înainte de debutul pandemiei de coronavirus, magazinele fizice, care includ magazinele Whole Foods şi Fresh, au înregistrat vânzări mult mai mici în anul 2021.

În acest sens, Amazon îşi reduce amprenta fizică în comerţul cu amănuntul după ce înregistrat cea mai lentă rată de creştere din orice trimestru începând din anul 2001 până în prezent. Amintim faptul că acest an nu a început prea bine pentru gigant.  Mai mult, în acest an, acţiunile Amazon au scăzut cu peste 8%, iar anul trecut au consemnat cea mai slabă performanţă în comparaţie cu celelalte mari companii de tehnologie.