Tudor Păcuraru: ”Iranul a transmis SUA, prin Turcia, că nu vrea un război total cu Israelul. Tehenanul nu-și poate permite un astfel de război”

De Jurnalul Național 309 citiri
6 min citire

 

Tudor Păcuraru, colonel (r) al Serviciului Român de Informații, a comentat la Antena 3 CNN contextul, motivațiile și consecințele atacului pe scară largă, cu sute de drone și rachete, lansat de Iran împotriva Israelului.

Iranul a pregătit timp de aproape două săptămâni acest atac, la care s-a considerat îndreptățit după ce a acuzat Israelul că i-a ucis mai mulți militari de rang înalt într-o lovitură de precizie asupra unui complex diplomatic din Damasc.

„Situația în care ne aflăm este descrisă vechi greci prin expresia ‘sabia lui Damocles’, care atârină de un fir de păr deasupra capului Iranului”.

Iranul, în momentul de față, a încălcat toate legile internaționale dintr-un motiv simplu: Iranul nu recunoaște existența statului Israel, deci nu avea cum să-i declare război. Asta înseamnă că Iranul a încălcat protocoalele de la Haga și convenția de la Geneva, iar conducerea iraniană este în situația de a primi un mandat de arestare, exact ca și domnul Putin.

În opinia, colonelului (r) SRI, „Israelienii sunt preocupați să culeagă roadele politice ale situației. Vor contraataca militar la momentul potrivit

În momentul de față, cabinetul israelian este preocupat să culeagă roadele politice ale situației și nu are niciun interes imediat să pornească o contralovitură militară, care va veni cu siguranță când îi va sosi vremea. Deci, atunci când vor fi culese toate beneficiile politice pe care Israelul și le dorește de pe urma acestei situații. În ultimele șase luni, ca urmare a intervenției din Gaza, în plan imagologic și politic imaginea Israelului s-a stricat mult de tot, cu concursul unor filiere de propagandă, medii stângiste, medii alogene, musulmane.

În momentul de față Israelul recuperează inițiativa în domeniul mediatic și în domeniul politic, cu toate argumentele care pot fi invocate (…) În momentul în care marile puteri ale lumii, organismele internaționale se vor fi pronunțat, atunci Israelul va avea mână liberă să acționeze militar.

Nu mă aștept ca israelienii să fie ajutați în mod ofensiv. Vor fi ajutați defensiv. Ofensiv, ei se descurcă extrem de bine, având avioane F35 și tot arsenalul pe care vi-l puteți imagina”.

În plus, în viziunea sa, colonelul (r) SRI, ” Israelul va ataca cu două-trei duzini de rachete de precizie

Nu va fi un val de lovituri precum cele ale iranienilor, care au vrut mai mult să facă o paradă de dorne deasupra orașelor arabe, ca să-și demonstreze puterea. Ideea este că Israelul nu are nevoie de așa ceva. Va lovi cu două sau trei duzini de rachete de precizie asupra unor obiective strict militare, bine țintite, cu maximum de pagube. Pentru asta însă, așteaptă o condamnare fermă din partea Națiunilor Unite (a atacului iranian din noaptea de sâmbătă spre duminică, n.r.)

Cred că Rusia se va opune prin veto (în Consiliul de Securitate, n.r.) fiindcă știe ce urmează, iar atunci se va recurge la Adunarea Generală. În Adunarea Generală, China cred că se va abține, pentru că este păgubită de situația creată de Iran, sub două aspecte: în primul rând, e vorba de Marea Roșie, unde comerțul Chinei cu Europa este împiedicat în momentul de față de vasalii teroriști ai Iranului, rebelii Houthis, iar în al doilea rând, este vorba de faptul că Iranul este profund îndatorat Chinei. Am avut un om plecat acolo, în noiembrie, care îmi spunea ‘cum ieși din hotel, pe stradă, mașinile sunt chinezești, iar hotelurile de lux din jurul capitalei sunt chinezești’.

Deci, China a investit bani mulți acolo și în momentul de față asistă la o politică de aventură militară care s-ar putea să se lase cu pierderi pentru Beijing. Iranul, practic, a vrut să facă o paradă de putere, însă a demonstrat că nu o are, cu un procent de peste 90% de drone doborâte (…)

În concluzia sa, Tudor Păcuraru, ” Iranul a transmis SUA, prin intermediul Turciei, că nu vrea război total cu Israelul

Iranul nu este în situația în care să pornească un război propriu-zis cu Israel, iar ceea ce a făcut este pe seama faptului că Iranul ignoră dreptul internațional.

Ca să marcheze faptul că nu are intenția de a porni un război full-scale (total, n.r.) cu Israelul, ei (iranienii) au luat legătura cu Turcia și au transmis Statelor Unite acest aspect. Nu poți avea încredere, însă, în aceste promisiuni iraniene, asta e clar: cine încalcă legea internațională, o va încălca în continuare.

Dar Iranul nu este în situația în care să pornească un război de anvergură, fiindcă este dependent de importurile de grâne. În contextul economic, ţara este după cinci-șase ani de secetă intensă. Milioane de iranieni primesc, practic, trei lipii pe zi de la stat. Și momentul în care Iranul nu ar mai putea să importe, dintr-un un motiv sau altul, din motive mai curând valutare, cerealele respective, atunci situația internă va deveni explozivă”, a estimat la Antena 3 CNN colonelul (r) SRI, Tudor Păcuraru.

Sursa – www.antena3.ro




Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc

Prețurile la carnea de porc și produsele din carne de porc reprezintă o preocupare suplimentară pentru mulți români. În perioada [...]

Cine e Călin Georgescu și ce avere are

Alegeri prezidențiale 2024: Ce avere deține Călin Georgescu, candidatul surpriză al primului tur? În conformitate cu legislația în vigoare, toți [...]

Platforma „educațională” a lui Andrew Tate Hustler’s University, spartă de hackeri

O investigație realizată de Daily Dot a dezvăluit un atac cibernetic asupra platformei „The Real World”, creată de influencerul controversat [...]

Cu cât vor creşte pensiile românilor de la 1 ianuarie 2025

Cu cât vor creşte pensiile românilor de la 1 ianuarie 2025. Începând cu 1 ianuarie 2025, valoarea punctului de referință [...]