Tudorel Toader anunţă OUG pentru cei care au fost condamnaţi de completele nelegale constituite


Tudorel Toader, Ministrul Justiţiei, a anunţat duminică seară că a pregătit o ordonanţă de urgenţă pentru repunerea în termen a celor condamnaţi de complete nelegal constituite.

„Am pregătit un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru repunerea în termen a celor condamnaţi de complete nelegal constituite. Vom putea face contestaţie în anulare, iar instanţa în complet legal îi va judeca, iar dacă sunt vinovaţi vor plăti”, a declarat ministrul Justiţiei, la România TV.

Ministrul Justiției n-a dezvăluit când va fi pusă în aplicare această ordonanță de urgență. „OUG e pregătită. Nu decid eu momentul. Eu propun, soluţia, eu am făcut draftul, doamna prim-ministru va decide. Eu cred că în cel mai scurt timp posibil”, a mai precizat Tudorel Toader.

Ministrul a mai spus și că cel mai probabil varianta ordonanței va fi aleasă şi în cazul dosarelor construite în baza protocoalelor secrete dintre Ministerul Public şi SRI, dar în acest caz aşteaptă motivarea Curţii Constituţionale.

Pe 16 ianuarie, CCR a decis că există un conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public, pe de o parte, şi Parlament, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte, pe tema protocoalelor de colaborare cu SRI din 2009 şi 2016.

Potrivit CCR, decizia nu produce efecte asupra sentințelor pronunțate până acum, dar Înalta Curte, celelalte instanțe și Parchetul General vor verifica doar cauzele aflate în curs în ce măsură s-a produs o încălcare a dispozițiilor referitoare la competența materială și calitatea organului de urmărire penală.

Citește și:

Frații Cantona vin în România să facă un film despre Steaua! Libertatea a aflat totul de…

Citeste continuarea pe Libertatea.ro

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata