Turcan: Guvernul a renunţat la finanţarea programului 'Masă la şcoală' din bani europeni

Prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan critică decizia Guvernului de a renunţa la finanţarea programului "Masă la şcoală" din bani europeni.

''Guvernul a renunţat, ieri, prin HG, la finanţarea programului 'Masă la şcoală' din bani europeni. Sunt fonduri şi programe europene care trebuie folosite pentru ca fiecare copil să poată beneficia săptămânal de 2 porţii de fructe şi/sau legume, 2 porţii de lapte, o porţie de produse lactate şi 5 porţii de produse de panificaţie. Sunt bani europeni, dar legi româneşti greu aplicabile! Anul trecut acest program a fost un eşec în majoritatea şcolilor, la fel cum s-a întâmplat şi cu programele 'Cornul şi Laptele' sau 'Mierea în şcoală'", a scris Turcan, miercuri, pe Facebook.

Ea precizează că PNL susţine ca toate programele de alimentaţie în şcoli să fie integrate în programele europene, astfel încât familiile să fie ajutate.

"În acest moment, părinţii cheltuie în medie 1.000 de lei/an pentru a asigura copilului minimum de alimente pentru zilele în care merge la şcoală. Învăţământul trebuie să fie cu adevărat gratuit şi integrator. Niciun copil nu trebuie să fie lăsat în urmă!", arată Raluca Turcan. AGERPRES/(AS – autor: Florentina Peia, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Citeste continuarea pe Agerpres.ro

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata