Ţuţuianu: Ne propunem ca Pro România să aibă trei parlamentari europeni

Senatorul Adrian Ţuţuianu a declarat vineri, la Deva, că Pro România şi-a propus să obţină la alegerile pentru Parlamentul European trei mandate de eurodeputat şi un scor electoral de 10% din voturile valabil exprimate, fapt care ar însemna "un moment de validare în faţa electoratului", a declarat vineri, la Deva, senatorul Adrian Ţuţuianu.

"Lista de parlamentari nu este încă făcută. Ceea ce vă pot spune cert este că Victor Ponta va fi primul pe listă, dar nu merge la Parlamentul European. Locul doi pe listă va fi doamna Corina Creţu, comisar european, un om cu vizibilitate şi experienţă politică la nivel european. Toţi parlamentarii, cei 21 (membri Pro România, n.r.), se vor regăsi pe listă, pentru că sunt vectori de imagine în judeţele lor. Vom stabili, până pe 20 martie, care vor fi ceilalţi doi pe care-i considerăm eligibili şi vor fi pe această listă", a afirmat, într-o conferinţă de presă, Adrian Ţuţuianu.

Acesta a menţionat că în următoarele patru săptămâni Pro România îşi propune să strângă circa 380.000 de semnături pentru susţinerea candidaţilor partidului.

"Este un bun prilej de a face cunoscut partid şi de a asocia figura lui Victor Ponta şi figurile noastre, ale celorlalţi lideri centrali, cu partidul Pro România", a conchis senatorul Pro România. AGERPRES / (A, AS – autor: Sorin Blada, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ady Ivaşcu)

Citeste continuarea pe Agerpres.ro

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata