Ţuţuianu (Pro România): Susţinem moţiunea de cenzură; nu excludem să susţinem şi alte formule decât alianţa de centru-stânga

Pro România va susţine moţiunea de cenzură împotriva Cabinetului Dăncilă, a declarat joi, la Braşov, senatorul Adrian Ţuţuianu, vicepreşedinte al formaţiunii politice.

"Pro România va susţine moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Viorica Dăncilă. Ne interesează mai puţin textul ei, ci să ajungem la o soluţie constituţională legat de funcţionarea guvernului. În al doilea rând, suntem interesaţi ca, după ce moţiunea de cenzură va fi trecut prin Parlament, să avem o guvernare mai bună pentru că noi considerăm că cea actuală este departe de aşteptările românilor, lucru care s-a văzut prin sancţiunea primită de PSD la votul de la alegerile europarlamentare", a afirmat Ţuţuianu.

Acesta a menţionat că, în funcţie de evoluţiile ulterioare de pe scena politică, Pro România nu exclude susţinerea unor alte formaţiuni politice decât ALDE şi PSD.

"Sigur că prima noastră opţiune rămâne alianţa pe centru-stânga şi asta înseamnă Pro România-PSD-ALDE, dar nu excludem să susţinem şi alte formule în raport de evoluţiile politice de la nivel naţional", a precizat vicepreşedintele Pro România. AGERPRES/(A-autor: Diana Dumitru, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dădârlat)

Citeste continuarea pe Agerpres.ro

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata