Un nou partid politic

– Membrii fondatori ai asociaţiei „Împreună pentru A8”, care militează pentru construcţia autostrăzilor în Moldova, au intrat în politică. Aceștia au înregistrat la Tribunalul București un nou partid, „Împreună pentru Moldova”.

Membrii fondatori ai asociaţiei care militează pentru construcţia autostrăzilor A7 şi A8 şi-au făcut partid. Decizia de înregistrare a formaţiunii în Registrul Partidelor Politice a fost luată luni de magistraţii Tribunalului Bucureşti. Potrivit dosarului depus în instanţă, cei trei membrii fondatori ai partidului sunt Cătălin Urtoi, Ionel Apostol şi Marian Vicenţiu Dumitru.

„Partidul este <Împreună pentru Moldova>, am decis să facem acest partid pentru a continua lupta pentru infrastructura Moldovei, de dincolo de gard, ca să mă exprim aşa, mai plastic. Doi ani şi jumătate noi tot am lătrat, am spus, am cerut, după cum vedeţi nu prea sunt preocupaţi politicienii noştri de această zonă a ţării şi de cele două proiecte ale Moldovei – A8 şi A7 şi de aceea am decis, pe data de 29 august am depus actele”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Cătălin Urtoi.

Potrivit acestuia, în curând urmează să se stabilească structura formaţiunii politice.

„În primul rând, trebuie să ne organizăm la nivel de judeţe, pe Moldova. Al doilea plan, pentru că noi am făcut o asociaţie, suntem membri fondatori la asociaţia <Împreună pentru A8>, urmează alegeri în asociaţie, noi ne vom retrage, dar vom susţine în continuare demersurile civice ale asociaţiei”, a spus Urtoi.

Acesta este convins că prin intermediul acestui partid va reuși să militeze mai bine pentru realizarea celor două autostrăzi.

„Ideea este că noi ne vom organiza în aşa fel încât să atacăm alegerile din 2020, noi ne dorim din toată inima, cu seriozitate, să avem oamenii noştri în Guvernul României. (…) De 30 de ani nu s-a făcut nimic pentru această zonă a ţării, am rămas în continuare cea…

Citeste continuarea pe News 24

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata