Un vagon cu 56 de tone de benzină a luat foc în Prahova

400

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova informează că un incendiu a izbucnit, în această dimineaţă, la un vagon cisternă încărcat cu 56 de tone de benzină, vagon al unei garnituri formate din 22 de vagoane. Traficul feroviar între Buşteni şi Azuga este blocat.

 La momentul sosirii pompierilor, incendiul se manifesta cu flacără deschisă, precizează sursa citată.

În acest moment, vagonul cisternă afectat este încărcat cu 56 tone de benzină. Acesta a fost decuplat de restul garniturii care are în total 22 vagoane (18 vagoane cu motorină şi 4 vagoane cu benzină), la faţa locului fiind aşteptată o drezină pentru scoaterea liniei de sub tensiune.

Pentru aceastî intervenţie, ISU Prahova intervine cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD, iar în sprijin acţionează şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU) Breaza.

La această oră, incendiul se manifestă fără flacără, iar echipajele lucrează pentru răcirea vagonului afectat.

Aşadar, traficul feroviar între Buşteni şi Azuga este blocat, precizează ISU Prahova.

Sursa: Digi24.ro
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata