USR Sibiu: Dan Barna a obţinut fonduri de la buget pentru reabilitarea Palatului de Justiţie

0

În bugetul naţional de anul viitor va fi prevăzută suma de 27.000 de lei pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare a Palatului de Justiţie din Sibiu, banii fiind obţinuţi în urma unui amendament depus de deputatul Dan Barna, informează USR Sibiu.

„Dan Barna, preşedinte USR şi deputat de Sibiu, a trimis Guvernului amendament la legea Bugetului naţional pentru 2020 pentru reabilitarea Palatului de Justiţie din Sibiu, printre cele peste 60 de amendamente trimise de USR. Astfel, în bugetul pentru anul viitor e prevăzută suma de 27.000 mii de lei pentru finalizarea lucrărilor care trenează deja de foarte multă vreme”, se arată într-un comunicat de presă al USR Sibiu, remis luni AGERPRES.

Potrivit sursei citate, în septembrie 2019 s-au împlinit opt ani de când Palatul Justiţiei din Sibiu, situat pe Bulevardul Victoriei, a intrat în lucrări de reabilitare care nu au mai continuat.

„Tribunalul Sibiu şi Judecătoria Sibiu trebuie să revină în casa lor. Am trimis acest amendament pentru a doua oară, după multe discuţii cu sibieni care susţin că nu mai putem accepta să funcţioneze, de peste 8 ani, în spaţii improprii desfăşurării actului de justiţie şi, mai ales, nesiguranţa locaţiei prin găzduirea lor doar în chirie. Palatul de Justiţie din Sibiu trebuie reabilitat acum pentru a asigura facilitarea actului judiciar şi pentru a se investi util în clădirea de patrimoniu”, a declarat Dan Barna, citat în comunicat.

„La sfârşitul lunii octombrie 2019 s-a finalizat licitaţia pentru un nou contract de închiriere pe o perioadă de 5 ani, într-o clădire veche (fosta Independenţa), ce urmează să intre în renovare, respectiv să fie recompartimentate spaţiile, dotate şi securizate. Estimarea de finalizare este după vacanţa judecătorească din vara anului 2020. Chiria lunară în această clădire va fi de 321.750 lei, plus TVA”, precizează comunicatul menţionat.

Amendamente trimise de USR la legea Bugetului…

Sursa News 24

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close