Curănd, valul 4 al pandemiei se va răspândii și în România, este avertismentul medicilor

389

Valul al patrulea al pandemiei riscă să fie și mai agresiv decât cel anterior. Medicii avertizează că spitalele vor fi, din nou, suprasolicitate atunci când numărul infectărilor cu cu varianta Delta va creşte. În ATI au ajuns deja primii pacienți infectați cu varianta Delta, iar mulți bolnavi cronici sunt în continuare nevaccinați. Medicii îi roagă pe pacienți să se vaccineze până nu va fi prea târziu, dar e un avertisment pe care mulți români par să îl ignore.

 Fiorela Mitoiu, medic- şef UPU la Spitalul „Sf. Pantelimon” din București, spune „În Unitatea de Primiri Urgențe au început deja să apară primele cazuri confirmate chiar cu Delta. În momentul de față, camera de gardă are cam 200-300 de prezentări. La 200-300 de prezentări zilnic, în momentul în care vor apărea pacienții COVID-pozitivi, care trebuiesc izolați de restul, va fi din nou măcel”.

În România sunt deja confirmate peste 125 de cazuri cu tulpina Delta şi sunt înregistrate deja cel puțin 6 decese, toate la persoane nevaccinate. Tulpina Delta a devenit deja predominantă în Europa, dar avertismentul care vine de la nivel european pare să fie ignorat. Informaţia că vaccinul ne poata salva viaţa nu a ajuns la toată lumea, nici măcar la pacienţii care timp de un an nu au mers la spital de teama infectării, iar bolile cronice li s-au agravat.

  • Majoritatea pacienților cronici sunt nevaccinați, constată medicii

Valul 4 al pandemiei pare inevitabil, iar în România, potrivit specialiştilor, se va vedea din toamnă, însă până atunci, mai este timp ca persoanele nevaccinate să se imunizeze.

„Din ceea ce constatăm, nici acum nu sunt foarte mulți vaccinați printre pacienții cronici. Majoritatea sunt nevaccinați. Chiar am făcut un mini-sondaj în ultima gardă și cred că un singur pacient era vaccinat”, mărturisește îngrijorată Nicoleta Mansour, medic primar de urgență la Spitalul Universitar de Urgență București.

„Bolnavii cronici sunt nevaccinați, bolnavii vârstnici. Sunt foarte multe categorii care sunt nevaccinate la ora actuală. Persoane vulnerabile, care au riscul să facă forme severe de boală” – confirmă și Elena Voinea, medic-șef la ATI Sf. Pantelimon.

„Sunt persoane care sunt complet dezinteresate de sănătate în general. E foarte greu să schimbi acest comportament, pentru că se pleacă de la ideea că mie nu mi se poate întâmpla acest lucru. Acest gen de abordare este regăsit chiar la pacienții pe care i-am avut de-a lungul anilor”, spune chiar Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID.

  • Medicii, îngrijorați că pacienții nu vor sta în autoizolare

Recent, la Spitalul de Urgenţă Sf. Pantelimon din Capitală au fost înregistrate două cazuri de infectări cu tulpina Delta. O persoană a ajuns la terapie intesivă, cealaltă a plecat acasă, având o stare mai bună.

În opinia sa, „Domnul care a plecat către domiciliu era foarte reticent și la ideea de vaccinare, și la ideea de COVID, și la ideea de a-și anunța medicul de familie. Nu știu exact cât vor respecta acești oameni, care ajung să rămână în autoizolare la domiciliu, cât vor respecta cu adevărat  măsurile de carantinare”, spune dr. Fiorela Mitoiu.

La rândul său, „Cel mai dificil lucru este cel al reaprinderii unei transmiteri comunitare. Lăsând la o parte cifrele pe care le vedem în fiecare zi, trebuie să ținem cont și de faptul că toate aceste lucruri se traduc printr-o povară și un efort semnificativ pe care și pacienții cu celelalte patologii îl fac pentru a avea acces la serviciile de care au nevoie”, atrage atenția Andrei Baciu, vicepreședintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

  • O persoană infectată cu Delta poate îmbolnăvi alte 9 persoane

Acesta este un alt motiv de îngrijorare în condiţiile în care varianta Delta se răspândeşte mult mai repede. O persoană infectată poate imbolnăvi alte 9.

Astfel, „Tulpina Delta este considerată cea mai adaptată variantă virală din toate care există în circulație la acest moment. Această variană are o transmisibilitate, practic o contagiozitate, cu 60 la sută mai mare față de tulpina britanică. Vestea bună este aceea legată de faptul că vaccinurile actuale, toate patru pe care le avem disponibile, își mențin eficiența față de tulpina Delta”, spune Valeriu Gheorghiță, președintele CNCAV.

În prezent, in România rata de vaccinare este de 24%, mai puțin de jumătate faţă de cât ar trebui pentru ca epidemia să nu-şi pună din nou amprenta pe vieţile noastre. În această perioadă de vară, oamenii au uitat însă, de suferinţa de anul trecut şi de faptul că în spitale nu mai erau locuri pentru toţi pacienţii infectaţi.

  • Medic: „În unitatea de urgențe, efectiv ca pe front”

Aşadar, cadrele medicale nu au uitat însă cum oamenii se chinuiau să respire şi le e teamă că se vor întoarce la acele momente. De această dată, vor avea cu ele şi amintirile dureroase de anul trecut, dar şi oboseala.

„În unitatea de urgențe a fost efectiv ca pe front. Aveam în permanență peste 50-60 de pacienți staționari”, își amintește dr. Fiorela Mitoiu. „Au muncit și infirmierele, și brancardierii cot la cot. Și asistenții nu mai spun! Cot la cot cu fiecare. Nu se mai ținea cont că este asistent, că este infirmier, că este medic, când era nevoie, ridica pacientul, îl punea pe brancardă, se ducea cu el la CT. Se  muncea efectiv la foc continuu”, povestește medicul. „În continuare există brancarde pe hol”, adaugă dr. Mitoiu.

„Niște amintiri pe care n-am să le pot uita toată viața. Asupra Terapiei Intensive a fost o încărcătură foarte mare. Mulți colegi de-ai mei s-au îmbolnăvit. Să înțeleagă (oamenii – n.r.) că este foarte important să ne vaccinăm și să asculte persoanele în măsură, care au pregătirea necesară pentru a da un asemenea sfat, și nu diverse surse neoficiale” – este apelul pe care îl face și dr. Elena Voinea, medic-șef la ATI Sf. Pantelimon.

Sursa: Digi24.ro
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata