Veniturile din servicii ale Vodafone au revenit pe creştere în trimestrul patru din 2020

217

În ultima parte din anul trecut, Vodafone, al doilea operator de telefonie mobilă din lume, a anunţat că veniturile din servicii au revenit pe creştere, înregistrând un avans de 0,4%, în timp ce analiştii se aşteptau la o scădere de 0,1%, transmite Reuters.

În opinia sa directorul general Nick Read a afirmat că se observă un dinamism în afacerile companiei, inclusiv pe cea mai mare piaţă, Germania.

„Performanţele noastre bune subliniază încrederea în perspectivele pentru întregul an”, a declarat şeful companiei britanice.

În prezent, Vodafone şi-a reafirmat estimările privind înregistrarea în anul fiscal care se va încheia la 31 martie 2021 a unor câştiguri ajustate între 14,4 – 14,6 miliarde de euro, faţă de 14,5 miliarde de euro în anul precedent, şi de a genera flux de numerar de cel puţin cinci miliarde de euro.

Iar pentru listarea, în acest an, a diviziei de turnuri de telefonie – Vantage Towers – este în grafic, a anunţat Read.

În acest sens, grupul britanic, informase anul trecut, că va înfiinţa o companie europeană de turnuri de telefonie, evaluată la aproape 18 miliarde de euro.

Compania, care are peste 68.000 de turnuri de telefonie pe cele nouă pieţe din Europa, a devenit operaţională în mai 2020.

Astfel, Vodafone România este o divizie a Vodafone Group Plc., unul dintre cele mai mari grupuri de telecomunicaţii mobile din lume, care oferă o gamă de servicii ce include voce, mesaje, date şi comunicaţii fixe.

Vodafone este cel mai mare operator de servicii mobile şi fixe în Europa şi cel mai mare furnizor de servicii IoT (Internet of Things) din lume. Compania operează reţele mobile şi fixe în 21 de ţări şi 48 de reţele mobile partenere.

Sursa: Agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata