Vicepreşedintele Turciei, la conferinţa comună cu premierul României: Am discutat şi despre cooperare în domeniul apărării naţionale

Vicepreşedintele Republicii Turcia, Fuat Oktay, a declarat vineri, la Snagov, că a discutat cu premierul Viorica Dăncilă inclusiv despre colaborarea celor două ţări în domeniul apărării, dar şi despre ţinta de a depăşi suma de 10 miliarde de dolari în volumul schimburilor comerciale.

"La sfârşitul anului 2018 schimburile noastre au fost în jur de 6,4 miliarde de dolari. Noi de foarte mult timp ne dorim ca această cifră să ajungă la 10 (…), ne dorim foarte mult să atingem şi apoi să depăşim cifra de 10 miliarde de dolari", a afirmat Oktay, potrivit traducerii oficiale.

În acest context, el a vorbit despre faptul că în aprilie se va întruni la Istanbul Comisia de Cooperare Economică şi Comercială dintre Turcia şi România. Totodată, a menţionat şi inaugurarea unui spital în Constanţa.

"Cooperarea strânsă dintre miniştrii noştri ai Sănătăţii, care au participat la întrunirile din seara aceasta, nu face altceva decât să sublinieze încă o dată importanţa pe care o acordăm noi pentru cooperarea în domeniul sănătăţii din ţările noastre", a afirmat Fuat Oktay.

Privind domeniul apărării, el a menţionat "paşi concreţi" în acest sens.

"Am discutat foarte mult şi despre cooperare în domeniul apărării naţionale. Am avut ocazia să luăm decizii importante cu doamna prim-ministru Dăncilă, pentru a avea paşi concreţi în dezvoltarea acestei cooperări. Noi ne dorim foarte mult ca relaţiile pe care le vom avea în industria apărării naţionale să dezvolte şi mai mult, să adâncească şi mai mult asocierea noastră strategică", a spus vicepreşedintele turc. În context, el a afirmat că "toate firmele turceşti sunt gata să îşi împărtăşească experienţa pe care o au în domeniul apărării naţionale".

"Autorităţile noastre competente fac tot posibilul pentru a completa cadrul juridic, pentru a înlesni relaţiile noastre şi ne gândim cum să facem ca impulsul…

Citeste continuarea pe Agerpres.ro

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata