Viorica Dăncilă vine în plenul Parlamentului, pentru a prezenta priorităţile Preşedinţiei Consiliului UE

0

Premierul Viorica Dăncilă vine, miercuri, în plenul Parlamentului României, pentru a prezenta forma finală a programului Preşedinţiei rotative pe care România o va prelua începând cu 1 ianuarie 2019. Şedinţa plenului comun al celor două camere ale Legislativului va începe la ora 14.00.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, vinerea trecută, în debutul şedinţei de Guvern, că va prezenta în Parlament, pe 12 decembrie, programul României pentru perioada în care ţara noastră va deţine Preşedinţia Consiliul Uniunii Europene.

„Împreună cu membrii Guvernului vom continua discuţiile legate de preluare Preşedinţiei, dar şi de exercitarea a acesteia, iar pe data de 12 (decembrie – n.r) voi prezenta în Parlamentul României forma finală a programului preşedinţiei rotative pe care România o va prelua începând cu 1 ianuarie 2019”, afirma Dăncilă, la începutul şedinţei de Guvern.

Liderul PMP, deputatul Eugen Tomac, a părăsit marţi lucrările Birourilor permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului, în semn de nemulţumire că nu a intrat în posesia documentului aflat pe ordinea de zi referitor la priorităţile Preşedinţiei României la Consiliul UE, document care va fi prezentat miercuri Parlamentului de premierul Viorica Dăncilă.

„Am părăsit sala Birourilor reunite, pentru că mi se pare inadmisibil modul în care majoritatea PSD-ALDE conduce această instituţie. Mâine suntem invitaţi să adoptăm o declaraţie cu privire la priorităţile României cu privire la Preşedinţia rotativă a Consiliului UE şi, deşi am adoptat această decizie de a se prezenta premierul şi de a susţine priorităţile României şi de a susţine această declaraţie cu o încărcătură uriaşă, nu am primit acest…

Citeste continuarea pe Libertatea.ro

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close