Vosganian (ALDE): Parlamentul va trebui să redimensioneze deficitul bugetar la valoarea iniţială de 2,55% din PIB

0

Purtătorul de cuvânt al ALDE, deputatul Varujan Vosganian, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, referindu-se la decizia CCR privind declararea neconstituţională a Legii plafoanelor bugetare, că Parlamentul va trebui, rapid, "să redimensioneze deficitul bugetar" la valoarea iniţială de 2,55% din PIB.

"Preşedintele a trimis la Curtea Constituţională legea privind plafoanele, care în esenţă era constituţională, dar a fost respinsă din motive procedurale, fiind acum puşi în situaţia de a nu putea aplica bugetul în forma sa cum a rezultat din dezbateri. Probabil că va trebui, într-o procedură extrem de rapidă în Parlament, să redimensionăm deficitul bugetar la nivelul la care era stabilit în legea plafoanelor înainte de modificarea efectuată în Parlament datorată unei introduceri pentru creşterea alocaţiilor pentru copii. Aşadar, va trebui ca foarte rapid Parlamentul să redimensioneze deficitul, tăind 1,2 miliarde de lei şi coborând deficitul din nou la 2,55% din PIB. Apoi cred că preşedintele va trebui imediat să promulge bugetul, pentru că este aşteptat de o ţară întreagă", a spus Vosganian.

Potrivit deputatului ALDE, decizia CCR potrivit căreia legea bugetului de stat pentru 2019 este constituţională arată că "preşedintele Iohannis trebuie să îşi asume partea sa de responsabilitate pentru tergiversarea aplicării legii bugetului".

"Este limpede aşadar că preşedintele doreşte cu orice preţ să creeze obstacole în calea unei bune guvernări. Desigur, şi Guvernul are partea sa de responsabilitate pentru că a întârziat trimitea legii bugetului în Parlamentul. Noi însă, Parlamentul, am făcut tot ce ne-a stat în putinţă pentru a recupera din întârziere. Din păcate, gestul preşedintelui a dovedit foarte limpede că puţin îl interesează ca România să aibă un buget", a adăugat Vosganian.

Curtea Constituţională a României a respins, miercuri, sesizarea preşedintelui Klaus…

Citeste continuarea pe Agerpres.ro

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close