Ziua Ilfovului, sărbătorită cu muzică și dans la Buftea

De Continut Sponsorizat Cultură 87 citiri
3 min citire

Inrolare trafic.ro




Ilfovenii au participat, în număr mare, la sărbătoarea Zilei Ilfovului, organizată la Buftea, în fața Centrului Cultural. Au urcat pe scenă maestrul Nicolae Botgros alături de lăutarii săi, Andra, Maria Cârneci, Ilie Caraș și Mariana Ionescu Căpitănescu. Li s-au alăturat trupe de copii dansatori.

 

Artiștii au adus bucurie și emoție în inimile ilfovenilor care au participat la eveniment. Iar evoluțiile copiilor dansatori au demonstrat că pasiunea pentru dans nu are vârstă și că Ilfovul are viitorul asigurat în ceea ce privește arta, cultura și tradițiile populare.

 

,,A fost un spectacol de neuitat dedicat Zilei Ilfovului, cu artiști de renume, cu trupe de dansatori formate din copii de la școli ilfovene și din Ansamblul Doina Ilfovului. A fost un eveniment de păstrat în suflet și cred că așa au simțit toți cei care au participat. Noi ne bucurăm întotdeauna când reușim să aducem oamenii împreună, pentru că avem nevoie toți să ne întâlnim, să ne simțim bine împreună, să uităm pentru câteva ore de activitățile care ne ocupă mare parte din timpul de zi cu zi.”, a declarat doamna Alexandrina Niță, directoarea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov.

 

Sărbătoarea Zilei Ilfovului a fost organizată de Consiliul Județean Ilfov, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov, alături de Primăria orașului Buftea, Centrul Cultural Buftea și Buftea Smart. Spectacolul a avut loc în orașul Buftea, în Piațeta din fața Primăriei și în apropierea Palatului de Cultură Buftea.

 

Au fost ore întregi de entuziasm și veselie, o sărbătoare plină de culoare și ritm. Participanții la eveniment au arătat că sunt o comunitate unită, care știe să se bucure împreună de muzică tradițională, ușoară și populară, interpretată de artiști consacrați.

Ilfovenii s-au bucurat de o zi de neuitat, cu muzică, dans și voie bună, în inima orașului Buftea. În fiecare an, Ziua Ilfovului se sărbătorește pe 21 iunie, odată cu Sfinții Constantin și Elena, care sun protectorii județului Ilfov.

 

Evenimentele și activitățile care păstrează tradiția și moștenirea culturală a județului Ilfov, care au rolul de a educa tinerele generații și de a promova valorile autentice, sunt realizate de Consiliul Județean Ilfov, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov, în colaborare cu centrele culturale ilfovene. Eforturile CJCPCTI de a păstra și transmite mai departe moștenirea culturală a județului Ilfov reprezintă o investiție în viitorul unei comunități conectate la rădăcinile sale.