Cu 30,5% au crescut importurile de ţiţei ale României în primele cinci luni din acest an

De Jurnalul Național Companii Economie 216 citiri
2 min citire

Inrolare trafic.ro




În primele cinci luni din anul 2021, România a importat o cantitate de ţiţei de 3,383 milioane de tone echivalent petrol (tep), cu 791.400 tep (30,5%) mai mare faţă de cea importată în perioada similară din 2020, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Astfel, producţia de ţiţei a totalizat 1,304 milioane tep, fiind cu 5,5% (76.600 tep) mai mică faţă de cea din anul precedent.

De altfel, în conformitatea estimărilor Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, producţia de ţiţei este estimată pentru acest an la 3,275 milioane tep (minus 3,2% faţă de 2020) şi în 2022 la 3,2 milioane tep (minus 2,3%). Astfel, importurile sunt preconizate la 8,425 anul acesta (plus 20,7%) şi la 8,815 milioane tep în 2022 (plus 4,6%).

Din datele proiectului Strategiei Energetice, publicat pe site-ul Ministerului Energiei, se estimează că producţia de ţiţei îşi va continua tendinţa de scădere lentă între 2030 şi 2050, de la 22, la 13 TWh (1,93 la 1,15 milioane tep).

Pentru viitor, rezultatele modelării efectuate în anul 2016 indică înjumătăţirea producţiei interne de ţiţei, până la aproximativ 2 milioane de tone în 2030. Creşterea dependenţei de importuri nu poate fi evitată pe termen mediu şi lung decât prin încurajarea activităţii de explorare şi producţie, precum şi prin creşterea eficienţei consumului de combustibili fosili, se menţionează în proiect.